Ce răspuns au primit angajații de la Mavromati, după întâlnirea cu președintele Consiliului Județean!

Ce răspuns au primit angajații de la Mavromati, după întâlnirea cu președintele Consiliului Județean!

 Sindicalistii, la intalnirea cu presedintele Consiliului Judetean  

Angajații de la Spitalul Mavromati și-au spus mai bine de o oră oful în fața președintelui Consiliului Județean Botoşani, Gheorghe Sorescu, și a vicepreședintelui Cristian Achiței.

Salariații din sănătate cer plata corespunzătoare a celor 111 asistenți medicali care în decembrie 2013 au promovat examenul de grad principal. De atunci au primit numai promisiuni din partea șefilor unității spitalicești, dar și a celor de la Consiliul Județean Botoşani, ca într-un final să li se spună că nu pot fi date salarii mai mari celor aflați în această situație, pe motiv că nu sunt fonduri suficiente.

În urma întâlnirii de marți cu sindicaliștii, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Sorescu, a precizat că se va purta o discuție cu managerul Spitalului Județean Mavromati, pentru a se vedea în ce măsură se pot asigura fonduri în acest an pentru plata acestor drepturi.

“Domnul vicepreședinte Achiței va avea o discuție cu managerul Spitalului Județean, eu plec într-o delegație. Este o doleanță mai veche a dumnealor. Noi, Consiliul Județean, de fiecare dată am alocat sume și pentru partea de dezvoltare, dar și pentru funcționarea spitalului, inclusiv în acest an am alocat sume pentru investiții. Echipa de conducere a spitalului are posibilitatea să folosească sumele după niște priorități. De fiecare dată au fost folosite pentru partea salarială, mai degrabă pentru acordarea tichetelor de masă și atunci nu s-a găsit posibilitatea de a se acorda și pentru gradul principal. Să vedem ce putem face concret în perioada următoare. Să vedem ce soluții concrete vom găsi", a declarat președintele Consiliului Județean Botoşani, Gheorghe Sorescu.

La finele acestei săptămâni, sindicaliștii de la Mavromati se vor întâlni din nou cu reprezentanții Consiliului Județean, pentru a se vedea ce soluții au fost identificate.

În cazul în care se vor găsi bani pentru plata celor care au promovat în grad, sumele nu vor fi plătite retroactiv. Pe această speță sindicalișii au deschis și un proces, dar l-au pierdut la Curtea de Apel Suceava. 

 

Spune-ne opinia ta