Dragi părinți, e greu ca școala să vă mai educe copiii, când acasă vi-i educă televizorul

Dragi părinți, e greu ca școala să vă mai educe copiii, când acasă vi-i educă televizorul
Propunerea de reformă în învățământul românesc a făcut să reizbucnească aprinsele dezbateri pe tema școlii. În poziționarea noastră vizavi de această problemă, invit la o discuție care să pornească de la o cunoaștere realistă a școlii, refuzând tratarea superficială sau cuvintele mari.

Vă voi prezenta punctul de vedere al unei persoane care nu are altă pasiune mai acaparantă decât aceea de a încerca să facă educație. Un argument care îmi permite să afirm că mediul școlii mi-e bine cunoscut e acela că am predat în mai multe școli, de la unele centrale, la altele mărginașe, și am trecut atât prin sistemul de stat, cât și prin cel al școlii private. În prezent, aș putea constitui obiect de experiment pedagogic, prin discrepanța încadrării, deoarece predau la două clase dintr-un liceu top 3 al Capitalei (o micro-universitate adolescentină), însă baza și majoritatea orelor le am la o mică școală gimnazială de cartier.

Deci când vorbesc despre elevi, nu am în minte un model elitist. Mă interesează elevul la modul general, copilul acela pe care îl trimitem la școală cu un ghiozdan care-i rupe spatele și care se așază în bancă pentru că e curios, creativ, vrea să învețe și crede că merită să stea acolo. Nu îl trimitem la școală pentru că nu avem baby-sitter sau modalitate de umplere a timpului, ci pentru că avem așteptări de la școală că îl va educa, că îi va întări sistemul de gândire, că îi va încuraja creativitatea și îl va pregăti pentru viitor.

Mai întâi, aș spune că, într-o dezbatere, conflictele izbucnesc din pricina unei înțelegeri diferite a termenilor. Este cazul ilustrat și în iluzia optică denumită rața lui Wittgenstein, prin care filosoful german arată, alegoric, două moduri de a vedea și a gândi. Privind spre dreapta, se conturează un cap de iepure, dar concentrând privirea spre stânga, ne apare un cap de rață. Două persoane pot recepta lucruri cu totul diferite, în funcția de direcția în care privesc. La fel, e foarte important să definim ce așteptări avem de la școală. Dinspre ce direcție privim? Ce așteptări avem? De ordin strict cognitiv? De ordin moral? De ordin social? Citeste mai departe, pe Republica.ro...

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Află despre noutățile din industria SEO, îmbunătățește-ți cunoștințele și socializează cu oameni deosebiți din domeniu, SEO Vibes on Tour, București

astăzi, 14:42
28

SEO Vibes on Tour este un super eveniment special dedicat celor care pasionați de lumea SEO, iar scopul lui este de a aduce împreună specialiștii de SEO pentru a-și îmbunătăți cuno...

USR Botoșani: Bani de reabilitări stradale și căldură în școli, la un pas de a fi dați de primarul Andrei pe campania sa electorală

astăzi, 13:33
174

În condițiile în care botoșănenii își rup mașinile de ani de zile pe străzile denivelate din Municipiul Botoșani și în condițiile în care elevii sunt puși să-...

O judecătoare a murit într-un mod stupid, la 54 de ani. ”A mai apucat să-şi sune soţul, dar…”

astăzi, 12:54
1792

Moarte stupidă, la 54 de ani, a unei judecătoare din cadrul Tribunalului Iași. Femeia a decedat marți, după ce a căzut pe scări.„Nu era bolnavă. A fost pur şi simplu un accident. Di...