Profesorii vor ca Școala Altfel să fie altfel. Petiție către Ministerul Educației!

Profesorii vor ca Școala Altfel să fie altfel. Petiție către Ministerul Educației!
Peste 250 de persoane au semnat deja petiția lansată de Fundația Noi Orizonturi (FNO) în vederea îmbunătățirii programului Școala Altfel. Demersul este susţinut până acum de peste 10 organizaţii şi instituţii, între care Coaliţia pentru Educaţie, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu sau Asociaţia Go Free.

Petiția, care poate fi semnată până pe 29 februarie aici: http://www.petitieonline.com/saptamana_altfel va fi înaintată Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCŞ) împreună cu o scrisoare deschisă prin care se cere modificarea Ordinului MENCŞ nr. 4496/13.07.2015 privind structura anului şcolar, conform propunerilor formulate de grupul de lucru "Școala Altfel. TOT Educație!", constituit la inițiativa FNO, arata dcnews.ro.

Acest demers a pornit de la o nevoie reală - în fiecare an, 300.000 de cadre didactice, 1.800.000 de elevi și 3.000.000 de părinți sunt implicați în Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun! Însă după 5 ani de la inițierea programului, părerile despre eficiența sa sunt împărțite. La plusuri se menționează că este benefic pentru comunitate; crează un spațiu pentru învățare practică; le dă elevilor ocazia să interacționeze și îi motivează să se implice responsabil, pentru că fac ceea ce le place; destinde relațiile dintre profesori și elevi. Există, însă și minusuri: eticheta "altfel" este interpretată ca "nesemnificativ"/"facultativ"; programul se suprapune cu olimpiadele naţionale; nu are o viziune pe termen lung și scop educațional clar definit; încarcă birocratic, mai ales consilierul educativ; adâncește inegalitățile școlare; profesorii sunt nevoiți să organizeze activități fără resurse; iar elevii au un rol scăzut în proiectarea lor.

Grupul "Școala Altfel. TOT Educație!" propune Ministerului Educației un set de soluții de îmbunătățire a programului, între care:

• Să țintim acum la o Școală Altfel ca un laborator de experimente, iar pe viitor la o Școală Altfel pe tot parcursul anului școlar. Misiunea comunității școlare (elevi, cadre didactice, management, părinți) să fie de a îmbogăți activitatea de pe tot parcursul anului cu metode testate în Școala Altfel și care se dovedesc eficiente în dezvoltarea motivației pentru învățare și a competențelor cheie în rândul elevilor.

• Să permitem unităților școlare să aleagă perioada de desfășurare a programului Școala Altfel în funcție de propriul calendar și de activitățile pe care doresc să le implementeze și să dăm și olimpicilor posibilitatea să participe la Școala Altfel.

• Să reducem birocrația, prin definirea un set standard de informații care să fie colectate de la unitățile școlare de către Inspectoratele Școlare Județene.

• Lansarea unui ghid de implementare care să descrie clar și concis vizunea programului pe termen scurt și lung, să ofere recomandări privind proiectarea, derularea și evalurea programului, respectând și încurajând autonomia școlilor, să includă un glosar de termeni și anexe clarificatoare.

Pentru informaţii suplimentare legate de acest demers puteți accesa blogul campaniei scoalaltfel.wordpress.com.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect de lege: Minorii de 17 ani, cu permis, ar putea conduce alături de un însoțitor cu experiență!

astăzi, 20:16
25

Comisiile juridică și pentru apărare din Senat au aprobat un proiect de lege care permite minorilor de 17 ani, cu permis categoriile B și BE, să conducă cu un însoțitor cu experiență de...

Polițiștii dintr-o localitate din Botoșani au discutat cu elevii pe tema siguranței online! (Foto)

astăzi, 19:23
37

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi alături i-au vizitat pe copiii din cadrul Școlii Gimnaziale ”Ion Bojoi” din localitate. Prin intermediul activităților educa...

Elevi ai unui liceu tehnologic din județ au învățat, alături de alți colegi din țară, cum să combată șomajul

astăzi, 18:56
32

106 elevi de la 13 licee din 11 localități au lucrat în echipe, în cadrul workshop-ului virtual JA Social Innovation Camp, organizat de Junior Achievement (JA) România ca parte a p...