Proiectul metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar, dezbătut la IŞJ. Până când pot fi trimise propuneri!

Proiectul metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar, dezbătut la IŞJ. Până când pot fi trimise propuneri!
Proiectul metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primari, în anul şcolar 2016-2017, va fi dezbătut, miercuri, la Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Mihaela Huncă, inspectorul general al IŞJ, a precizat că dezbaterea se va face în cadrul unei şedinţe de lucru a Consiliului Consultativ pentru învăţământ primar.

“Acest proiect al metodologiei se află în dezbatere publică pe siteul Ministerul Educaţiei Naţionale şi se vor putea trimite propuneri de îmbunătăţire a proiectului metodologiei până în data de 25 ianuarie", a menţionat inspectorul general al IŞJ.

Ca noutate pentru anul şcolar viitor, proiectul prevede înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, conform legii, eliminându-se excepţia prevăzută de metodologiile anterioare. Aceasta permitea copiilor care împlineau vârsta de 7 ani până la data de 31 august (anul în cauză) să se înscrie direct în clasa I.

Actualul proiect de metodologie nu mai prevede, în acest an şcolar, excepţia ca un copil, care nu a urmat cursurile clasei pregătitoare, să poată fi înscris direct în clasa I.

 

Spune-ne opinia ta