Primarul a împărţit botoşănenilor fasole cu cârnaţi-FOTO

Primarul a împărţit botoşănenilor fasole cu cârnaţi-FOTO
Botoşănenii care au participat la manifestările prilejuite de Ziua Naţională a României, organizate în Centrul Istoric al municipiului Botoşani, au făcut şi în acest an coadă la fasolea cu cârnaţi oferită de municipalitate.

Mulţi nici nu au mai aşteptat să se termine defilarea gărzii de onoare că s-au şi îndreptat către zona în care se împărţeau bucatele, ademeniţi de miros.

1.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi tot atâtea pahare cu vin au fost împărţite în Centrul Istoric. În ajutorul bucătăreselor de la Cantina de ajutor social a Primăriei, unde a fost preparată mâncarea, a venit şi primarul Ovidiu Portariuc. Edilul a împărţit şi el celor prezenţi caserole cu fasole şi cârnaţi şi le-a urat “La mulţi ani" de Ziua României.

Cred că toți ar trebui să ajutăm, să fim  împreună și să sărbătorim tradiția românească. Nu eram pregătit să fac asta, dar mă bucur că mă pot întâlni cu oamenii aici și mai stăm de vorbă puțin și ne bucurăm de aceste momente. Încercăm să dăm o mână de ajutor ca să meargă mai repede, a spus primarul Ovidiu Portariuc.

După ce au luat bucatele, unele perosoane nu au mai avut răbdare să ajungă acasă şi au mâncat chiar pe stradă cele oferite de Primărie.















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Dinamo 2-1! Meci nebun pe Stadionul Municipal

Marţi, 23 Aprilie 2024
633

Dinamo a primit un penalty, după o fază la care Țigănașu și-a spart capul. Mai apoi, Abdllah a ratat penalty-ul. Bogdan Andone a protestat vehement, și a fost eliminat.Ulterior, Dinamo a ma...

Proiect USR înaintat Senatului: Absolvenții de liceu care au promovat bacalaureatul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe!

Marţi, 23 Aprilie 2024
84

Absolvenții de liceu care au promovat examenul național de Bacalaureat ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe, potrivit unui proiect depus la Senatul României de către U...

Polițiștii rutieri au verificat respectarea traseelor de deplasare stabilite pentru autovehiculele ”Școală”!

Marţi, 23 Aprilie 2024
114

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat luni, 22 aprilie 2024, o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier de către instructorii autorizați din cadrul ș...