Strada Primăverii se transformă în lac la fiecare ploaie! Ce se întâmplă dacă nu se remediază deficiențele

Strada Primăverii se transformă în lac la fiecare ploaie! Ce se întâmplă dacă nu se remediază deficiențele
Strada Primăverii din municipiului Botoșani, una dintre cele mai importante artere de circulație, recent reabilitată și modernizată, se transformă într-un adevărat lac de fiecare data când plouă.

Reprezentanții municipalității au stabilit ca în perioada 1-14 octombrie să aibă loc recepția investiției, iar dacă firmele Delta Con și Victor Construct, cele care au executat lucrarea, nu vor remedia deficiențele se va folosi garanția de bună execuție depusă de cele două firme.

Potrivit viceprimarului Cosmin Andrei, principala problemă la strada Primăverii este la partea carosabilă.

“Au fost câteva probleme cu documentele astfel încât am amânat recepția. Vom avea un calendar foarte clar cu toate lucrurile care vor fi făcute în această perioadă de recepție, mă refer la verificarea documentației tehnice, la facturile și lucrările care s-au efectuat pe acest amplasament. Eventualele nereguli vor fi trecute în sarcina operatorului în anexa pe care o vom face la procesul verbal de recepție, dacă aceste lucruri vor fi. În acest moment sunt deficiențe la strada Primăverii și mă refer la colectarea apelor pluviale care este cea mai mare problemă pe care am identificat-o acolo, această colectare nu se face într-un mod eficient chiar dacă sunt guri de canalizare, acestea sunt insuficiente sau nu au fost montate în mod corespunzător. Am transmis deficiențele, cele mai multe sunt pe partea carosabilă. Când vom face recepția și punem toate aceste deficiențe în anexă vor avea un termen de 14 zile și dacă nu se remediază vom trece la executarea garanției pentru a le remedia", a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

astăzi, 19:02
20

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

astăzi, 18:22
25

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...

Află despre noutățile din industria SEO, îmbunătățește-ți cunoștințele și socializează cu oameni deosebiți din domeniu, SEO Vibes on Tour, București

astăzi, 14:42
57

SEO Vibes on Tour este un super eveniment special dedicat celor care pasionați de lumea SEO, iar scopul lui este de a aduce împreună specialiștii de SEO pentru a-și îmbunătăți cuno...