CE SPUNEŢI DE ASTA? Pedeapsă agricolă pentru jucătorii unei echipe de fotbal!

CE SPUNEŢI DE ASTA? Pedeapsă agricolă pentru jucătorii unei echipe de fotbal!
Exasperat de rezultatele slabe ale echipei sale, un antrenor a decis să îi trimit pe fotbaliști la o muncă care să îi facă să realizeze "ce-i așteaptă dacă nu-și fac datoria".

Cu săpăligi, lopeți, greble și fierăstraie, fotbaliștii echipei Banik Ostrava au fost trimiși, la ora 6:45 dimineața, să întrețină spațiile verzi ale centrului lor de antrenament, relatează Agerpres.

"Unii jucători acceptă cu umor, dar alții cârtesc. De exemplu (mijlocașul brazilian) Dyjan Carlos de Azevedo s-a plâns imediat că-l doare brațul", a afirmat antrenorul Radomir Korytar, pentru ziarul Sport, preluat de AFP.

"Vor munci așa până vineri. Sper că-și vor da seama cât de bine câștigă ca fotbaliști profesioniști", a adăugat tehnicianul. El a precizat că jucătorii se vor antrena normal în afara acestor "activități de interes general".

Banik Ostrava ocupă ultimul loc în campionatul de fotbal al Cehiei. În primele cinci etape, echipa a reușit un singur egal, fiind înfrântă în restul de patru meciuri. Banik Ostrava a câștigat campionatul Cehiei de 4 ori, ultima dată în 2004. Cea mai mare umilință de anul acesta a fost însă eliminarea din Cupa Cehiei. Echipa care a eliminat-o pe Banik, Rymarov, evoluează în a patra ligă cehă, incheie GreatNews.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

(P) Relansare monumentală: ReduceriPreturi.ro reînvie după zece Ani

astăzi, 13:46
9

ReduceriPreturi.ro, unul dintre pionierii ofertelor online, se întoarce după zece ani de pauză cu o nouă viziune și o abordare modernizată. Relansarea include funcționalități îmbun...

Îl mai țineți minte pe Aron Bălan, spaima șoferilor din Botoșani?

astăzi, 13:12
110

Un tânăr care are la activ sute de fapte de furt comise pe raza județelor Suceava și Botoșani a fost condamnat miercuri, 24 aprilie, de magistrații de la Judecătoria Gura Humorului, î...

Școala performanței: Elevii din Botoșani au participat la Concursul Județean ”Ioan Țicalo”

astăzi, 12:45
84

Obiectivul principal al concursului este de a încuraja dezvoltarea spiritului de competiție și a interesului pentru studiul limbii și literaturii române și al matematicii, evaluarea co...