Filtre ale polițiștilor în tot județul! Permise de conducere reținute și sute de amenzi aplicate!

Filtre ale polițiștilor în tot județul! Permise de conducere reținute și sute de amenzi aplicate!
În perioada 25 – 29 iulie a.c., poliţiştii botoşăneni au desfăşurat activităţi suplimentare, pentru prevenirea faptelor antisociale, siguranța și fluența traficului rutier şi pentru menţinerea ordinii şi siguranței publice.

În întregul judeţ, s-au desfăşurat peste 30 de acţiuni preventiv-reactive şi au fost instituite 17 filtre, cu implicarea a peste 270 de poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, poliţie transporturi, acţiuni speciale, precum şi arme, explozivi şi substanţe periculoase, din cadrul I.P.J. Botoșani.

Acţiunile au avut un caracter suplimentar faţă de activităţile şi dispozitivele curente.

Poliţiştii au constatat 40 de infracţiuni, dintre care 22 în flagrant delict. 12 fapte sunt de natură judiciară, 12 reprezintă încălcări ale regimului rutier, iar 16 fapte sunt de alt gen.

De asemenea, au fost constatate 482 de fapte contravenţionale, pentru care sancţiunile aplicate au însumat peste 103.000 lei.

Cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG nr.195/2002 privind regimul circulaţiei pe drumurile
publice
, respectiv 339 sancţiuni.

Totodată, poliţiştii rutieri au reţinut 11 permise de conducere, pentru abateri privind consumul de alcool la volan sau depăşirea regimului legal de viteză.

În urma acţiunilor desfăşurate au fost confiscate mărfuri fără documente legale de provenienţă, în valoare de peste 97.000 lei.

Acţiunile organizate suplimentar faţă de activităţile curente vor continua şi în perioada următoare, menţinerea liniştii publice, descurajarea și sancționarea celor care încalcă regulile de conduită socială, regăsindu-se printre principalele obiective ale poliţiştilor botoşăneni.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

astăzi, 19:02
14

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

astăzi, 18:22
24

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...

Află despre noutățile din industria SEO, îmbunătățește-ți cunoștințele și socializează cu oameni deosebiți din domeniu, SEO Vibes on Tour, București

astăzi, 14:42
57

SEO Vibes on Tour este un super eveniment special dedicat celor care pasionați de lumea SEO, iar scopul lui este de a aduce împreună specialiștii de SEO pentru a-și îmbunătăți cuno...