Semnal de alarmă! Conflicte încheiate cu incendieri, în satele judeţului!

Semnal de alarmă! Conflicte încheiate cu incendieri, în satele judeţului!
Fenomen îngrijorător în mediul rural! Col. Radu Anton, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a atras atenţia, joi, în cadrul şedinţei Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică că în ultima perioadă a crescut numărul de incendii la furaje, ca şi principala cauză de producere a acestora fiind acţiunea intenţionată.

Un astfel de incendiu s-a produs în noaptea de miercuri spre joi la o stână din Oneaga, în urma unui conflict dintre proprietarul stânei şi un alt cioban.

“Din păcate, acţiunile intenţionate la furaje sunt cele mai multe din toate cauzele de incendiu. Este un barometru al nivelului de educaţie dar în acelaşi timp al stărilor conflictuale din mediul rural. Au crescut conflictele de la nerespectarea locurilor de păşunat. Rugămintea este să transmitem aceste semnale către populaţie ca aceste conflicte să poată fi aplanate până la acţiuni cu astfel de urmări. Furajele au devenit acum o marfă căutată pentru că oamenii se mai gândesc şi la hrana animalelor pe timp de iarnă. Adresez rugămintea domnului cms. şef Şerbănoiu să transmită la toate subunităţile de poliţie de a notifica incendiile de vegetaţie către noi ca să nu intre tot poliţa în conflict cu cetăţeanul să dea amenzi, acestea pot fi aplicate şi de Garda de Mediu şi de ISU", a precizat col. Radu Anton. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Se întâmplă lângă noi: Lecție de istorie, arhitectură și numismatica la Agenția BNR Suceava!

astăzi, 20:18
14

Banca Națională a României (BNR) organizează cea de-a patra ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, în zilele de joi,18 aprilie, și vineri,19 aprilie. Pentru a...

Bărbat fără permis de conducere, depistat la volanul unui autovehicul neînmatriculat!

astăzi, 19:28
30

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit pentru control, luni,15 aprilie 2024, pe drumul comunal DC 77 din comuna Dersca, un autovehicul condus de un bărbat de 4...

5 cadre didactice dintr-o localitate din Botoșani s-au specializat în tehnici didactice moderne în Finlanda (Foto)

astăzi, 18:33
282

În perioada 17 – 23.03.2024, 5 cadre didactice de la Scoala Gimnaziala nr. 1 Unteni, judetul Botosani, au participat la cursuri de perfectionare organizate de Asociatia Edu2Grow in Finland...