Directorii de școli din județul Botoșani intră în focul evaluărilor!

Directorii de școli din județul Botoșani intră în focul evaluărilor!
Activitatea directorilor unităților de învățământ din județul Botoșani va fi evaluată de inspectorii de specialitate din cadrul Inspectoratului Școlar Județean, iar după această evaluare fiecare director va primi un calificativ.

Potrivit lui Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al ISJ Botoșani, evaluarea se va desfășura în perioada 23 iunie-10 iulie, iar ulterior finalizării acestei activități calificativele directorilor vor fi aprobate în cadrul Consiliului de Administrație al ISJ.

“Se desfășoară inspecții de evaluare a activității anuale manageriale de către reprezentanții ISJ Botoșani, în vedera stabilirii calificativelor directorilor din învățământul preuniversitar. Se verifică toată activitatea managerială din anul școlar 2014-2015, toate documentele, toată activitatea din școală. Ulterior acestor inspecții, la nivelul ISJ se vor stabili calificativele în cadrul Consiliului de Administrație pe baza celor constatate de către inspectorii teritoriali și a autoevaluării directorilor", a declarat Ciprian Manolache.

De regulă, în anii anteriori majoritatea directorilor era notată cu calificativ maxim în urma acestei evaluări.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Profesorii „vinovați” de rezultate slabe la simularea de la Bacalaureat, trimiși la perfecționare!

astăzi, 20:34
264

Inspectorii școlari vor organiza activități metodice cu profesorii care predau discipline pentru Bacalaureat. Prioritatea este acordată profesorilor care au elevi cu medii sub 6 la simularea exame...

Bărbat de 49 de ani, depistat conducând sub influența alcoolului pe un drum din județ!

astăzi, 19:51
91

În cursul zilei de miercuri,17 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit pentru control pe drumul public din comuna Gorbănești un autoturism co...

Beneficiarii de prestații sociale își vor primii zilele următoare drepturile bănești!

astăzi, 19:15
60

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani anunță că au fost virate în Trezoreria Botoșani  sumele necesare efectuării plăţilor drepturilor aferente  ...