NU IGNORA: Semne că ai lipsă de calciu

NU IGNORA: Semne că ai lipsă de calciu
Calciul este componenta esenţială a oaselor şi a dinţilor, ajută la coagularea normală a sângelui, dar şi la buna funcţionare a nervilor, muşchilor şi a glandelor endocrine.

Amorţeala feţei şi a membrelor, furnicăturile, dar şi palpitaţiile, hipotensiunea, tetania (contracţii prelungite ale muşchilor mâinii sau piciorului – n.r.), spasmul respirator şi tulburările de memorie sunt "semne" ale nivelului scăzut de calciu. Tot din cauza lipsei de calciu pot apărea şi boli precum osteoporoza şi spasmofilia.

Deşi alimentaţia deficitară este principala cauză pentru lipsa de calciu, o serie de alţi factori duc la acest deficit. Expunerea redusă la soare (sursă importantă de vitamina D), menopauza, anumite afecţiuni precum diabetul, hipertiroidia, bolile renale, anemia, stresul, dar şi cofeina în exces sunt alţi "inhibitori" ai calciului.

Medicii spun că nu trebuie neglijate nici cauzele endocrine. "Proasta funcţionare a glandelor tiroidiene, cauzată de lipsa magneziului, dar şi extirparea glandei tiroide nu mai permit asimilarea corectă a calciului", explică Aurelia Constantin, medic internist.

Curele de slăbire draconice, cu laxative şi diuretice, duc la pierderi masive de electroliţi, care la rândul lor pot declanşa crize de hipocalcemie.

De asemenea, aportul excesiv de potasiu şi fosfor poate duce la eliminarea calciului prin urină. Şi nu în ultimul rând, făinoasele, sarea, zahărul, alcoolul şi cofeina sunt mari "consumatori" ai calciului din organism.

Tulburări de memorie şi cataractă

Hipocalcemia netratată poate avea în timp consecinţe grave pentru organism, de la osteoporoză până la tulburări de memorie, reversibile până la un punct, şi cataractă. Un nivel redus al calciului din organism poate determina apariţia spasmofiliei, care se declanşează în perioade prelungite de stres şi oboseală sau în urma unui şoc puternic.

"Apar înţepături în extremităţi, crampe musculare, cârcei, senzaţia de nod în gât, sufocarea, leşinul, palpitaţiile, simptome asemănătoare crizelor de epilepsie", avertizează medicul Aurelia Constantin.

"Primul ajutor" în cazul unei crize de spasmofilie este procesul de inspirare şi expirare într-o pungă de hârtie, pentru a creşte concentraţia de oxigen şi pentru a distrage atenţia pacientului de la efectele crizei. Tratamentul propriu-zis va fi recomandat ulterior de către medic.

Cum se tratează hipocalcemia

Primul pas pentru a evita hipocalcemia este să consumaţi alimente bogate în calciu (lactate, oleaginoase, legume verzi). Dacă aveţi probleme de asimilare, atunci e bine să recurgeţi la medicaţie. Tratamentul hipocalcemiei nu se face însă "după ureche", ci presupune anumite reguli.

"Suplimentele de calciu nu se iau împreună cu cele de fier, deoarece acesta din urmă nu se mai absoarbe. Adesea, odată cu lipsa de calciu, trebuie corectată şi lipsa magneziului. Dacă situaţia este urgentă, corectarea deficitului de calciu şi de magneziu se face simultan. În caz contrar, este bine ca suplimentele de magneziu să le preceadă pe cele de calciu, cel puţin o perioadă de timp, după care să fie administrate simultan", explică medicul internist Aurelia Constantin.

În caz de hipocalcemie severă, este nevoie de administrare intravenoasă a ionilor de calciu, în timp ce în cazurile mai puţin grave se vor prescrie suplimentele de calciu. Doctorul zilei

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 47 de ani, sancționat pentru transport ilegal de persoane!

Joi, 28 Martie 2024
128

La data de 27 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E 587, în comuna Frumușica, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, d...

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

Joi, 28 Martie 2024
94

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

Joi, 28 Martie 2024
87

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...