Pentru "revoluţionarii" cu carnet şi indemnizaţie: MUGUR CĂLINESCU ar fi împlinit, astăzi, 50 de ani!

Pentru "revoluţionarii" cu carnet şi indemnizaţie: MUGUR CĂLINESCU ar fi împlinit, astăzi, 50 de ani!
Mugur Călinescu, cel care, la numai 16 ani, punea pe jar Securitatea din Botoşani, ar fi împlinit astăzi 50 de ani! Povestea lui este una tipică pentru anii 80, când comunismul construia o lume nouă cu viaţa şi sângele tinerilor care aveau curajul să strige pentru libertate. Mugur Călinescu a murit de leucemie, după zeci de anchete, hărţuieli ale securiştilor şi durerea de a se vedea, la vârsta adolescenţei, părăsit de cei pentru care luptase până la ultima fărâmă de viaţă.

În toamna anului 1981, un tânăr de 16 ani din Botoşani a pus pe jar regimul comunist, pictând nopţi la rând zidurile din oraş cu inscripţii care îndemnau cetăţenii să îşi caute libertatea. Un gest de un curaj nebun, care a fost aspru pedepsit de Securitate.   

Avea 16 ani, se născuse la 28 mai 1965. Era elev la Liceul "A.T. Laurian" din Botoşani, clasa a XI-a. Singur la părinţi. La mamă, mai exact. Aceasta, Rodica Uncescu, muncitoare, îl creştea singură, divorţase de tatăl copilului, pe când cel mic avea câţiva anişori.

"La 16 ani, Mugur Călinescu (elev în clasa a X-a la liceul "A. T. Laurian"), influenţat de emisiunile de la Radio Europa Liberă, a pictat nopţi la rând zidurile clădirilor din oraş cu mesaje şi lozinci precum: "Cetăţeni! Trebuie să fim conştienţi de rolul nostru în societate şi să spunem un nu hotărât stărilor de lucruri ce se conturează la noi"; "În Polonia prietenă, oamenii au dobândit o libertate reală, au sindicate libere «Solidaritatea» şi «Solidaritatea rurală». Acestea le reprezintă cu adevărat drepturile chiar dacă au aceleaşi probleme alimentare ca şi noi"; "Vrem libertate"; "Vrem respectarea tuturor drepturilor"; "Nu mai putem accepta mizeriile şi nedreptăţile din ţara asta"; "Cetăţeni! Ţara noastră are o situaţie economică grea. Datoriile externe au atins 10 000 000 000 dolari, în timp ce în presă plouă cu «petale roz»"; Vrem democraţie", scrie istoricul Mihail Bumbeş.   

Revolta adolescentului care a sfidat cu un curaj nebun teroarea fostei Securităţi n-a rămas fără urmări. Timp de mai multe săptămâni, organele locale ale Ministerului de Interne, susţinute şi de Miliţia şi Securitatea din judeţul vecin (Suceava), au declanşat operaţiunea "Panoul", răscolind Botoşaniul în căutarea "teroristului" care "atentase" la valorile regimului comunist. După o lună de zile de la demararea acţiunii de prindere a făptaşului, Mugurel Călinescu este arestat în timp ce scria un mesaj pe un panou, de către o patrulă compusă dintr-un miliţian şi un securist.  

Au urmat sute de ore de anchetă la Securitatea din localitate, deschiderea unui dosar de urmărire informativă – DUI, sub numele de cod "Elevul", şedinţe de prelucrare la şcoală, ameninţări cu exmatricularea şi şcoala de corecţie.  

La doi ani de la debutul anchetei, în noiembrie 1983, adolescentul rebel al Botoşaniului este diagnosticat cu leucemie iar după alti doi, la data de 14 februarie 1985, moare într-un spital din Iaşi. Martorii vremii aveau să acuze după 1990 că Mugurel Călinescu ar fi fost iradiat în timpul anchetelor cu o substanţă pe care securiştii i-o puneau de fiecare dată în ceaşca de cafea pe care era obligat s-o bea".  

"L-au arestat, l-au ţinut vreo 3 zile, apoi i-au dat drumul. Dar nu l-au lăsat niciodată în pace. Îl chemau de două-trei ori pe săptămână la ei. Îl serveau cu cafea. El nu prea bea cafea. Îi spuneam să nu mai bea cafea. Chiar îmi spunea că îl lăsaseră singur într-o cameră ciudată... L-au radiat! Nu ştiu ce i-au pus în cafea! S-a schimbat total...", mărturisea mama lui Mugurel.
Avea să moară la 13 februarie 1985, pe un pat de spital din Iaşi. Nu împlinise încă 20 de ani. La înmormântarea sa, cortegiul funerar a fost înţesat de securişti. Cine ştie, poate ar mai fi putut lăsa un mesaj, scris cu majuscule, dincolo de moarte. "LIBERTATE!".

În 2008, după multe insistenţe ale mamei sale, lui Mugur Călinescu i se recunoaşte "Calitatea de Luptător în Rezistenţa Anticomunistă".

VEZI UN INTERVIU EMOTIONANT CU MAMA LUI MUGUREL CALINESCU

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Florentina Tonita

Când Biserica se face punte sufletească între Școală și Spital. ”Este un moment de emoție supremă!” (Foto, Video)

Joi, 28 Martie 2024
1444

Au o blândețe îngerească, priviri calde, iar cumințenia lor are ceva copilăresc. Căci, da, chiar asta sunt: niște copii ascunși în trupurile unor ”oameni mari”. Au...

De Ziua Teatrului: Actrița Mihaela Ștempel împlinește 60 de ani! (Foto, Video)

Miercuri, 27 Martie 2024
355

"Dacă adunăm pe 1 cu 1, care 1 se adună cu celălalt? Care unu se transformă în 2?", se întreba Constantin Noica, într-o pură mirare filosofică. Dacă adunăm 1 Păpu...

Ce a apărut la magazinul în care a lucrat Mihaela, femeia omorâtă de soț în scara blocului!

Luni, 25 Martie 2024
2541

Omorâtă în scara blocului de partenerul de viațăMihaela a murit săptămâna trecută, fiind omorâtă în scara blocului de către soțul ei, chiar dacă pe numele a...