Cms. şef Cristian Cucoreanu, suspendat din funcţie!

Cms. şef Cristian Cucoreanu, suspendat din funcţie!
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, l-au plasat sub control judiciar pe cms. şef Cristian Cucoreanu, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani.

După ce a fost audiat, acestuia i-au fost aduse la cunoştinţă învinuirile, fiind anchetat pentru abuz în serviciu.

Şeful Poliţiei Botoşani va fi suspendat din funcţie, în locul acestuia la conducerea instituţiei urmând a fi numit, cel mai probabil, adjunctul său, Viorel Şerbănoiu.

La ieşirea din sediul DNA Suceava, Cristian Cucoreanu nu a dorit să facă vreo declaraţie.

Sub control juriciar a fost plasat şi Adrian Osolinschi, şeful Serviciului Resurse Umane, din cadrul IPJ Botoşani, anchetat şi el pentru abuz în serviciu.
 
"Prin Ordonanţele din data de 05.05.2015 faţă de inculpaţi s-a luat măsura controlului judiciar aceştia având obligaţia de a nu părăsi  teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent, de a nu comunica cu anumiţi agenţi şi ofiţeri din cadrul IPJ Botoşani, direct sau indirect, pe nicio cale şi de a nu deţine, folosi şi purta arme. Măsura controlului judiciar a fost comunicată atât inculpaţilor cât şi următoarelor instituţii: IPJ Botoşani -  Serviciul de Investigaţii Criminale -Biroul de Supraveghere, Poliţiei Municipiului Botoşani şi Poliţiei municipiului Dorohoi,  Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor şi Direcţiei Generale de Paşapoarte", se arată într-un comunicat al DNA.

               

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect de lege: Minorii de 17 ani, cu permis, ar putea conduce alături de un însoțitor cu experiență!

Miercuri, 24 Aprilie 2024
72

Comisiile juridică și pentru apărare din Senat au aprobat un proiect de lege care permite minorilor de 17 ani, cu permis categoriile B și BE, să conducă cu un însoțitor cu experiență de...

Polițiștii dintr-o localitate din Botoșani au discutat cu elevii pe tema siguranței online! (Foto)

Miercuri, 24 Aprilie 2024
82

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi alături i-au vizitat pe copiii din cadrul Școlii Gimnaziale ”Ion Bojoi” din localitate. Prin intermediul activităților educa...

Elevi ai unui liceu tehnologic din județ au învățat, alături de alți colegi din țară, cum să combată șomajul

Miercuri, 24 Aprilie 2024
83

106 elevi de la 13 licee din 11 localități au lucrat în echipe, în cadrul workshop-ului virtual JA Social Innovation Camp, organizat de Junior Achievement (JA) România ca parte a p...