Îndemn arhieresc de pomenire a marelui muzician român: George Enescu, pomenit la Catedrala Mitropolitană din Iaşi

Îndemn arhieresc de pomenire a marelui muzician român: George Enescu, pomenit la Catedrala Mitropolitană din Iaşi
Părintele Mitropolit Teofan a adresat un îndemn către preoţii din Arhiepiscopia Iaşilor, să rostească un cuvânt referitor la această personalitate deosebită a culturii române, dar şi un fiu al Bisericii Ortodoxe Române, în timpul predicilor care vor fi ţinute în cadrul slujbelor din preajma zilei de 4 mai.

Astăzi, 4 mai 2015, se împlinesc 60 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui George Enescu. Din iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la Sfintele Liturghii săvârşite în mănăstirile şi parohiile din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, compozitorul român a fost pomenit, spre veşnica sa odihnă.

Îndemnul Părintelui Mitropolit Teofan a avut în vedere şi rostirea de către preoţi a unui cuvânt referitor la această personalitate deosebită a culturii române, dar şi un fiu al Bisericii Ortodoxe Române, în timpul predicilor care vor fi ţinute în cadrul slujbelor din preajma zilei de 4 mai.

Şi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, ieri (n.r.: 3 mai 2015), în a IV-a Duminică după Paşti, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, a fost pomenit marele compozitor român. Înaltpreasfinţia Sa a făcut referire la George Enescu, atât în predica de după citirea Sfintei Evanghelii, cât şi în cuvântul de învăţătură de la finalul slujbei. "Ne-am rugat pentru odihna sufletului său, pentru iertarea păcatelor, pe care şi el, ca om, le-a săvârşit în această lume; mulţumind lui Dumnezeu că ni l-a dăruit şi ni-l păstrează ca dulce şi suavă amintire, îndulcindu-ne sufletul şi mintea şi cugetul prin muzica pe care a lăsat-o şi prin acele piese, în mod special, prin care a încercat şi a reuşit, cu mila Domnului, să facă legătura între ceea ce este tradiţie românească şi muzica universală", a precizat IPS Teofan.

George Enescu (19 august 1881, Liveni, Botoşani - 4 mai 1955, Paris) este considerat cel mai important muzician român. A fost deopotrivă compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor. (Ziarul Lumina)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sportivii de la LPS Botoșani, campioni naționali (și) la semimaraton U20! (foto)

astăzi, 15:40

În perioada 20 – 21 aprilie 2024 sportivii din cadrul secției de atletism a Liceului cu Program Sportiv din Botoșani au participat la Finala Campionatului Național de Semimaraton pentru...

Carne de miel vândută direct din mașină, polițiștii locali din Botoșani au intensificat controalele înaintea Paștelui!

astăzi, 15:22
22

Polițiștii locali din Botoșani au identificat, în urma controalelor de săptămâna trecută, două persoane în parcarea supraterană de la Piața Centrală care ofereau spre v&aci...

„Semințele recunoștinței” plantate de elevi și persoane cu dizabilități din Botoșani! (foto, video)

astăzi, 14:58
70

Două activități de suflet au avut loc în cursul zilei de luni la Liceul „Alexandru cel Bun” din municipiul Botoșani în cadrul unui proiect inițiat de preotul Ioan Iordachi...