Bătrân salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de peste 20 de metri!

Bătrân salvat de pompieri dintr-o fântână adâncă de peste 20 de metri!
Un bărbat în vârstă de 74 de ani, din comuna Ibăneşti, rămas captiv într-o fântână adâncă de peste 20 de metri, de pe raza localităţii de domiciliu, a fost salvat de pompierii dorohoieni.

S-a întâmplat sâmbătă seară. Bătrânul a coborât în fântână pentru a scoate un animal şi nu a mai avut putere să revină la suprafaţă.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru salvarea acestuia
puţin înainte de ora 20.00.

La faţa locului s-au deplasat un echipaj de pompieri de la Detaşamentul Dorohoi, precum şi un echipaj medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. La sosirea forţelor de intervenţie, bătrânul era conştient, fiind cu un picior în găleata folosită pentru scoaterea apei, iar cu celălalt pe o scară, coborâtă înainte de a intra în fântână. Unul dintre pompieri a coborât în fântână şi l-a adus la suprafaţă, cu ajutorul colegilor din echipaj.

Bătrânul a fost preluat de echipajul SJA şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au scos şi animalul care era mort, după care au asanat fântâna.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

S-a stins un fost primar din Botoșani. ”Un exemplu remarcabil pentru toți cei din jur” (Foto)

Vineri, 19 Aprilie 2024
852

Liberalul Costel Șoptică a transmis un mesaj de condoleanțe, alăturând deopotrivă cuvinte de apreciere pentru un ”brav coleg atât de valoros și dedicat oamenilor”.Ioa...

Hermannstadt - FC Botoșani 1-1! Ghinion teribil: pierdem două puncte în prelungiri

Vineri, 19 Aprilie 2024
268

FC Botoșani a reușit să obțină doar un punct în disputa cu Hermannstadt, din deplasare. Trupa lui Bogdan Andone a ajuns la șapte victorii în cinci meciuri de playout, dar păstrează șanse s...

Șapte firme se „bat” pentru proiectarea și execuția noului pod de la Zvoriștea, care face legătura între Suceava și Dorohoi!

Vineri, 19 Aprilie 2024
229

Șapte antreprenori și-au manifestat interesul pentru proiectarea și execuția unui nou pod în locul celui existent pe DN 29A, km 22+859, Zvoriștea, județul Suceava, după expirarea termenul...