Viceprimarul Cosmin Andrei, atac la adresa lui Cătălin Flutur: "Este o decizie luată în laboratoarele Locativa"

Viceprimarul Cosmin Andrei, atac la adresa lui Cătălin Flutur: "Este o decizie luată în laboratoarele Locativa"
Viceprimarul Cosmin Andrei susţine că în spatele votului consilierilor locali ai PNL, la proiectul de hotărâre privind înfiinţarea unui serviciu în cadrul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement care să gestioneze parcările şi activitatea de blocare/ridicare a maşinilor parcate neregulamentar, stă de fapt co-preşedintele PNL, Cătălin Flutur.

Proiectul de hotărâre a fost suspe dezbaterii şi votului în şedinţa de Consiliu Local de joi, dar a fost respins.

“Intenţia noastră era clară de a constitui acest compartiment la DSPSA care să gestioneze în primă instanţă parcometrele de pe raza municipiului Botoşani, să putem încasa banii din parcările pe care le gestionează municipalitatea. Nu a trecut această propunere, cum de altfel nu a trecut nici propunerea cu înfiinţarea unui serviciu la DSPSA unde să putem efectua şi ridicările maşinilor. Consider că este o decizie luată în laboratoraele Locativa, este o decizie politică şi nu este fundamentată pe nevoia cetăţenilor, este strict tratată în funcţie de interesele consilierilor sau politica domnului Cvătălin Flutur", a precizat viceprimarul Cosmin Andrei.

Acesta a explicat că s-a ales ca activitatea să fie dată la DSPSA, pentru a putea avea un control direct asupra acesteia. Dacă ar fi data unei societăţi,  ar trebui organizată licitaţie, caz în care ar putea veni firme şi din afara judeţului, şi nu ar fi niciun control asupra acestei activităţi.

“Argumentele sunt derizorii şi ascunD în spate decizii strict politice care au drept scop îngreunaRea activităţii Executivului", a conchis viceprimarul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 47 de ani, sancționat pentru transport ilegal de persoane!

astăzi, 19:49
63

La data de 27 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E 587, în comuna Frumușica, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, d...

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

astăzi, 19:02
41

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

astăzi, 18:22
44

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...