Propunere de la Botoşani: Reducerea TVA-ului la apă!

Propunere de la Botoşani: Reducerea TVA-ului la apă!
Unul dintre liderii sindicali de la nivel local a lansat, vineri, în prezenţa ministrului delegat pentrul dialog social o propunere interesantă, şi anume de reducere a TVA-ului la apă.

Radu Fegher, preşedintele CNSLR Frăţia, Filiala Botoşani, spune că o astfel de măsură ar fi benefică pentru toate sectoarele de activitate.

“O singură sugestie v-aş face: să reduceţi TVA-ul la apă. Toată lumea beneficiază de acest serviciu, şi în agricultură, şi în economie, şi populaţia. Cred că ar fi cel mai avantajos", a spus Radu Fegher.

Propunerea liderului sindical a fost salutată de ministrul Liviu Pop.

"Mi se pare o idee bună să venim cu reducerea TVA-ului la apă. În acelaşi timp, trebuie văzut în spate cum putem susţine această măsură pentru că la orice măsură de reducere a unei taxe trebuie să vedem de unde recuperăm. Ideea reducerii TVA-ului la apă, din punctul meu de vedere, ca senator al României, este o idee foarte bună", a precizat ministrul delegat pentru dialog social.

 

Spune-ne opinia ta