(Master)planuri măreţe pentru Botoşani: Vom avea drum expres cu patru benzi până la Suceava şi un drum european modernizat până la Tg. Frumos!

(Master)planuri măreţe pentru Botoşani: Vom avea drum expres cu patru benzi până la Suceava şi un drum european modernizat până la Tg. Frumos!

Judeţul Botoşani ar urma să aibă un drum expres şi un drum european complet reabilitate şi modernizate! Investiţii măreţe, care la această dată însă sunt doar pe hârtie şi nici nu există vreo certitudine că vor fi alocate şi fondurile necesare pentru lucrări la infrastructura celor două şosele.

Masterul Planul General de Transport, revizuit după dezbaterile publice, cuprinde şi două obiective din judeţul Botoşani, pentru care se speră să se obţină finanţare de la Uniunea Euorpeană.

Potrivit documentului, drumul naţional Botoşani-Suceava a fost încadrat la categoria drumurilor expres, cu o lungime de 26 de kilometri. Suma necesară realizării acestei investiţii, care ar presupune încă două benzi de circulaţie, se ridică la 125 de milioane de euro, fără TVA. Nu a fost prinsă toată lungimea drumului care leagă cele două judeţe, cel mai probabil dat fiind faptul că sunt anumite porţiuni unde nu este posibilă lărgirea părţii carosabile.

Drumul Botoşani-Suceava a fost reabilitat şi modernizat complet anul trecut, valoarea lucrărilor ridicându-se la 68 de milioane de lei, iniţial finanţarea fiind de la bugetul naţional, iar ulterior din fonduri europene.

În noul Master Plan General de Transport apare şi drumul Botoşani-Târgu Frumos. Acesta este încadrat la categoria drumurilor Trans Regio. Pentru cei 73 de kilometri de şosea costurile cu lucrările de reabilitare şi modernizare au fost estimate la aproximativ 36,5 milioane de euro, fără TVA.

De reabilitarea drumului Botoşani-Târgu Frumos se vorbeşte de foarte multă vreme, singurele investiţii făcute până acum fiind turnarea unor covoare asfaltice. Pentru a putea fi prins la finanţare din bugetul de stat, Guvernul ar fi trebuit să aprobe printr-o Hotărâre indicatorii tehnico-economici, documentaţia tehnică trebuind reactualizată. Ministerul Transporturilor a considerat că sunt şanse mai mari ca acest drum să primească fonduri europene pentru reparaţii, motiv pentru care a fost inclus în acest Master Plan.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a prezentat membrilor Comisiilor de transport din Camera Deputaților și Senat Master Planul General de Transport, cu modificările aduse în urma dezbaterilor publice.

După dezbaterea publică au fost propuşi 1.301 km de autostradă, cu un plus de 645 km faţă de versiunea iniţială a Master Planului, 1.878 km de drum expres, 3.147 km de drum Trans Regio şi Euro Trans şi 67 de variante de ocolire de sine stătătoare sau parte a proiectelor de autostradă sau drumuri expres, la care se adaugă centura Bucureştiului la profil de autostradă. Investiţia în sectorul rutier se ridică la 26,48 miliarde euro, din care peste jumătate investiţie în autostrăzi.

Master Planul va fi prezentat Guvernului, pentru aprobare, urmând ca până pe data de 15 martie să fie prezentat Comisiei Europene. Master Planul de Transport este pentru perioada 2014-2020.
 

 

Spune-ne opinia ta