Un autocar cu călători a luat foc, la intrarea în municipiul Dorohoi!

Un autocar cu călători a luat foc, la intrarea în municipiul Dorohoi!
Autocarul, care transporta călători de la Darabani, la Botoşani, a luat foc la intrarea în municipiul Dorohoi, în această dimineaţă. Imediat ce a observat că iese fum de la compartimentul special al aerotermei situat în partea din spate a autobuzului, şoferul a oprit, a evacuat călătorii, a deconectat bornele bateriei şi a solicitat ajutorul pompierilor.

Alarma s-a dat la ora 06.23. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială cu apă şi spumă.

Concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului, s-a intervenit pentru evacuarea bagajelor din autocar.

Intervenţia promptă a pompierilor a limitat pagubele la cca. 500 de lei. Au ars elementele plastice ale compartimentului special al aerotermei. S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de aproximativ 15.000 de lei.
         
Nu au existat victime. Pasagerii şi-au continuat drumul cu un alt autocar.

În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a constatat că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric produs la instalaţia de încălzire a autobuzului.  
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 47 de ani, sancționat pentru transport ilegal de persoane!

astăzi, 19:49
70

La data de 27 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E 587, în comuna Frumușica, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, d...

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

astăzi, 19:02
42

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

astăzi, 18:22
46

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...