Surpriză la Nova Apaserv!

Surpriză la Nova Apaserv!

Directorul societăţii Nova Apaserv nu se bucură de majorarea salarială aprobată de Consiliul de Administraţie la sfârşitul lunii decembrie.

Membrii CA s-au întrunit, vineri, într-o nouă şedinţă, fiind pusă în discuţie revocarea hotărârii şi revenirea la salariul avut anterior majorării, pe motiv că a fost încălcată o Hotărâre a AGA din 2012, care prevede că salariul managerului poate varia între 6.500 şi 8.000 de lei.

La sfârşitul anului trecut, leafa lui Gabriel Cârlan a fost majorată de la 6.700 de lei brut la 11.000 de lei brut, primul salariu mărit trebuind să îl primească în luna februarie.

Pe motiv că preşedintele CA a lipsit de la şedinţa în care s-a decis majorarea salariului directorului, în luna decembrie, şi că prin acea decizie, aprobată cu şase voturi pentru şi două împotrivă, se încălca o prevedere legislativă, luarea unei decizii privind salariul managerului de la Nova Apaserv s-a amânat până la convocarea Adunării Generale a Acţionarilor.

 

Spune-ne opinia ta