"Anul 2015 va fi cel mai greu an", spune primarul Ovidiu Portariuc. Vezi investițiile noi avute în vedere!

"Anul 2015 va fi cel mai greu an", spune primarul Ovidiu Portariuc. Vezi investițiile noi avute în vedere!
Anul 2015 va fi un an extrem de dificil din punct de vedere financiar, însemnând pentru municipiul Botoșani finalizarea unor proiecte de anvergură, dar și demararea unor investiții noi, la fel de importante, după cum susține primarul Ovidiu Portariuc.

Printre investițiile noi enunțate de edilul șef al municipiului, ce ar urma să fie demarate în 2015, se numără construcția bazinului de înot, din spatele Băii Centrale, și ridicarea unui nou spital, lângă Spitalul de Recuperare.

“Anul 2015 va fi cel mai greu an, spun eu, din ultimii trei ani pentru că avem această provocare de a termina toate proiectele mari. Mai mult decât atât, avem proiecte noi care reprezintă o provocare pentru noi în 2015 și anume realizarea acelui bazin de înot, este pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local predarea terenului către CNI, este cealaltă investiție care spun că e importantă pentru municipiu, un spital extrem de necesar mai ales pentru bolnavii cronici, care va pune iarăși presiune pe zona de investiții. Cam astea ar fi provocările anului 2015", a declarat primarul.

Ovidiu Portariuc a opinat că anul care tocmai se încheie a fost unul extrem de plin din punct de vedere al lucrărilor care s-au efectuat la diverse obiective din oraș.

“Anul 2014 a fost un an extrem de dificil din punct de vedere financiar. Mă bucur că am reușit să ajungem la capătul acestui an fără probleme financiare, de lichiditate financiară. Au fost în derulare mari proiecte, cel cu termoficarea, Teatrul Mihai Eminescu, Cornișa, investițiile în asfaltări, parcurile. A fost un an în care s-a lucrat mult în Botoșani", a mai spus primarul Ovidiu Portariuc.

 

 
 
 
 
 
 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Profesorii „vinovați” de rezultate slabe la simularea de la Bacalaureat, trimiși la perfecționare!

Joi, 18 Aprilie 2024
615

Inspectorii școlari vor organiza activități metodice cu profesorii care predau discipline pentru Bacalaureat. Prioritatea este acordată profesorilor care au elevi cu medii sub 6 la simularea exame...

Bărbat de 49 de ani, depistat conducând sub influența alcoolului pe un drum din județ!

Joi, 18 Aprilie 2024
131

În cursul zilei de miercuri,17 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit pentru control pe drumul public din comuna Gorbănești un autoturism co...

Beneficiarii de prestații sociale își vor primii zilele următoare drepturile bănești!

Joi, 18 Aprilie 2024
83

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani anunță că au fost virate în Trezoreria Botoșani  sumele necesare efectuării plăţilor drepturilor aferente  ...