Subprefectul județului, mesaj pentru “directorii discreți”

Subprefectul județului, mesaj pentru “directorii discreți”
Ultima ședință de Colegiu Prefectural din acest an a fost prilej pentru trecerea în revistă a activității desfășurate de instituțiile deconcentrate din Botoșani. Şedința a fost prezidată de subprefectul Gelu Țigănucă, prefectul Costică Macaleți fiind în concediu pentru a rezolva o problemă personală.

Țigănucă a ținut să mulțumească în mod special câtorva instituții, cum ar fi cele din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, din domeniul agricol, de control și Direcției de Statistică pentru  implicarea în diverse acțiuni ce s-au desfășurat pe parcursul acestui an.

Subprefectul a avut un mesaj și pentru directorii care au fost prezenți doar fizic la ședințele de Colegiu Prefectural, fără a avea intervenții  în plen.

“Șefii instituțiilor pe care nu le-am amintit au preferat să fie mai discreți sau pur și simplu nu au fost invitați să își susțină prezentările. Aș aprecia dacă în anul 2015 ați fi mai participativi la discuții, dacă ați veni dvs. la noi cu intenția de a comunica în cadrul Colegiului Prefectural aspecte importante ce fac parte din viața de zi cu zi a județului. Știu că activitățile și rezultatele dvs. nu sunt uneori cunoscute și de aceea vă invit să le prezentați în acest cadru. Nu uitați că transparența decizională este una dintre cerințele administrației în interesul cetățeanului", a fost mesajul lui Gelu Țigănucă.

La finalul ședinței, colonelul Radu Anton, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a propus un moment de reculegere în memoria celor patru colegi de la SMURD care au decedat în accidentul de la Siutghiol.

După încheierea lucrărilor din cadrul Colegiului Prefectural, şefii de instituţii au ciocnit un pahar cu şampanie.

 

 

 

 

 
 
 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani – Dinamo, astăzi de la ora 19:30

astăzi, 11:34
41

FC Botoșani și Dinamo se întâlnesc astăzi în etapa a șasea a play-out-ului Superligii.Înaintea partidei de astăzi FC Botoșani ocupă penultimul loc în play-out, l...

Covor asfaltic nou turnat pe drumul județean din Copălău (Foto)

astăzi, 11:18
72

După ce în toamnă a fost refăcută fundația drumului, ieri s-au finalizat lucrările de reabilitare prin turnarea de covor asfaltic pe DJ208H, în Copălău, pe sectorul cuprins î...

A sfidat legea: Botoșăneancă arestată pentru 30 de zile!

astăzi, 10:29
186

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Compartimentul Supravegheri Judiciare au sesizat instanța de judecată cu privire la nerespectarea obligațiilor impuse prin control jud...