Acest mare medic cardiolog din Romania a UIMIT lumea medicală din pricina BOLII de care suferă

Acest mare medic cardiolog din Romania a UIMIT lumea medicală din pricina BOLII de care suferă
Când avea 23 de ani, viaţa părea compromisă pentru Dan Fărcaş. Acum, el a ajuns să consulte lunar aproape 400 de pacienţi şi niciodată nu a pus un diagnostic greşit. Fiecare zi este o dovadă că boala Parkinson poate fi învinsă.

Când era student la medicină, Dan a aflat că suferă de o boală, care apare de obicei la persoanele de vârsta a treia. Îi plăcea să joace fotbal, dar nu şi-a mai putut mişca piciorul şi s-a decis să câştige meciul cu boala, scrie ştiri.tvr.ro.

Drumul a fost lung şi anevoios, presărat cu durere şi revoltă. A trăit trei întâmplări decisive: momentul în care un coleg i-a sugerat să se retragă într-un laborator, o doamnă care l-a confundat cu un alcoolic şi un şofer care a râs de el că a urcat băut la volan.

Dan nu a luptat singur. Şi-a cunoscut soţia, medic de familie, acum 15 ani, iar acum au o fetiţă.

Dan Fărcaş este şeful Laboratorului de Explorări Funcţionale Non-Invazive şi şef de lucrări la Universitatea de Medicină din Târgu-Mureş.

A înfiinţat Clubul Bolnavilor de Parkinson şi este vice-preşedinte al Asociaţiei Române de Luptă Împotriva Parkinson.

 
 
 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cod Galben pentru județul Botoșani, în această dimineață!

astăzi, 07:49
318

Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o atenționare de tip Cod Galben pentru județul Botoșani.Astfel, până la ora 10.00, județul Botoșani se a...

Jandarmii își sărbătoresc ziua pe Pietonalul Unirii, cu tehnica de intervenție și câinii de serviciu!

astăzi, 07:19
102

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 30 martie, între orele 10.00 și 12.00, în fața Muzelui de Istorie Județean Botoșani.Jandarmii vor prezenta tehnica și mijloacele de interv...

Veste uriașă pentru vârstnici: ”E un pas extrem de importanti!”

astăzi, 07:02
302

Compania Națională Poșta Română se pregătește să introducă posibilitatea achitării acestora cu cardul direct la poștaș. Compania a investit în 7.000 de dispozitive mobile care v...