Angajați ai Primăriei, trimiși să demoleze o construcție la o adresă greșită!

Angajați ai Primăriei, trimiși să demoleze o construcție la o adresă greșită!

 Terasa care trebuia daramata  

Angajații Direcției Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) s-au confruntat, miercuri, cu o situație incredibilă. Aceștia au fost trimiși la o adresă greșită, pentru a dărâma o construcție ridicată fără autorizație, pe domeniul public al municipiului.

Directorul DSPSA, Eugen Țurcanu, îi acuză de incompetență pe cei care au întocmit documentele. Construcția ce trebuie dezafectată este o terasă de pe Bulevardul Mihai Eminescu, vizavi de E.ON, dar când au ajuns la adresa trecută în acte muncitorii au constatat că este vorba de un chioșc metalic.

“Am primit o adresă din partea Primăriei, semnată de către secretarul municipiului, pe data de 2 decembrie prin care ni s-a cerut să trimit muncitorii să dezafecteze o construcție realizată pe domeniul public. Toate bune și frumoase până astăzi. Eram parte în ducerea la îndeplinire a prezentei dispoziții împreună cu Poliția Locală și cu Direcția Edilitare, semnată de domnul primar, dar semnată de fapt de domnul Cosmin Andrei. Când am mers astăzi pe teren surpriză! Trebuia să demolăm un chioșc de tablă", a spus Eugen Țurcanu, directorul DSPSA.

Acesta a cerut muncitorilor săi să nu demoleze nimic.

“Bine că am avut prezența de spirit și nu ne-am apucat să demolăm după actele care sunt foarte incompetent făcute de către cine le-a făcut. Muncitotii noștri erau să demoleze un chioșc din tablă a unui om care cred că nu are nicio vină decât că plătește la timp concesiunea. Cum se poate să faci lucrul acesta și să vorbești de competență și incompetență? Mai bine taci din gură și te ascunzi în gaură de șarpe decât să trimiți să demolezi aiurea", a menționat directorul DSPSA.

 Viceprimarul Cosmin Andrei a precizat că i-a fost adusă la cunoștință situația și vor fi făcute modificările necesare.

“Am înțeles că este o neconcordanță în documente, le-au refăcut colegii și vor merge în cursul zilei de joi. Propunerea de dezafectare este a Poliției Locale, dacă au greșit adresa au revenit pentru că ei știau și locul în care trebuiau să meargă împreună cu cei de la DSPSA. Poliția Locală a făcut toate documentele pentru dezafectarea acelei terase care este fără autorizație. Dacă am greșit o literă vom corecta și vom dezafecta terasa care trebuie. Mă bucur că nu s-a ajuns acolo, regret situația", a declarat viceprimarul. 
 
 
 
 
 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Posturi scoase la concurs într-o instituție din Botoșani!

astăzi, 14:22
50

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) din Botoșani anunță faptul că în luna martie s-au vacantat în cadrul instituției două locuri de muncă. Este vorba despre două posturi de c...

Cum vrea un fost consilier al lui Costică Macaleți să schimbe pe furiș procedura de verificare a colaboratorilor Securității!

astăzi, 13:54
53

În timp ce Parlamentul numește șase noi membri în Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în instituție mocnește un scandal legat de procedura de ...

Fără taxă de internare la „Mavromati”? Ce spune noul manager al spitalului! (video)

astăzi, 13:32
184

La aproape o săptămână de la ocuparea funcției de manager interimar, economist Corneliu Mihai a participat la o conferință cu presa locală. În cadrul conferinței, managerul unită...