La Popăuţi, şefia bate Academia! Cercetător premiat de Academia Română, ameninţat cu Comisia de Disciplină!

La Popăuţi, şefia bate Academia! Cercetător premiat de Academia Română, ameninţat cu Comisia de Disciplină!
Însuşi preşedintele Academiei Române l-a felicitat şi l-a invitat în Aula celui mai înalt for ştiinţific al României, pentru a fi cinstit cum se cuvine. Pentru ceremonia de premiere, academicienii vor îmbrăca ţinuta de gală, în semn de respect pentru cei care şi-au dedicat zeci de ani din viaţă pe altarul cercetării româneşti.

La Botoşani, însă, şefia bate Academia! Directorul Staţiunii de cercetare Popăuţi nu este deloc impresionat de succesul unui angajat al său, uitând, pesemne, că cercetarea este principalul obiect de activitate al instituţiei pe care o conduce vremelnic.

Mai exact, drd.ing. Ionică Nechifor l-a notificat pe Gheorghe Hrincă (cercetător în cadrul Staţiunii Popăuţi, premiat anul acesta de Academia Română), că invitaţia primită de acesta din urmă, în vederea deplasării la Bucureşti pentru acordarea Premiului Academiei, este... o chestiune privată, care nu priveşte instituţia de la Popăuţi. "Adresa înaintată de Academia Română este în nume propriu şi nu instituţiei, în acest sens Staţiunea de Cercetare Popăuţi nu figurează parte de contribuţie sau merit la lucrările menţionate de dumneavoastră şi nu poate emite Ordin de deplasare".

În consecinţă, explică binevoitor mai departe doctorandul inginer Ionică Nechifor, cercetătorul premiat de Academia Română pentru cartea "Grupele sanguine la ovine" are la dispoziţie zilele de concediu neefectuate pentru a de deplasa în Capitală. Tot cu această ocazie, directorul Staţiunii de CERCETARE Popăuţi îi aminteşte lui Gheorghe Hrincă faptul că termenul de returnare a documentaţiei folosită de angajatul său în munca de cercetare "a fost depăşit", Gheorghe Hrincă fiind somat să readucă documentaţia acolo unde îi este locul - în arhivă - în caz contrar fiind ameninţat cu Comisia de Disciplină.
 


 

Reamintim că Gheorghe Hrincă este distins cu Premiul Academiei Române, după o viaţă de studii şi cercetări la Staţiunea Popăuţi! "În numele Prezidiului Academiei Române şi al meu personal, vă adresez calde felicitări şi vă doresc să continuaţi cu succes activitatea dumneavoastră în cultura română şi internaţională", este mesajul transmis de Acad. Ionel-Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române.

Vestea că un botoşănean este distins cu PREMIUL ACADEMIEI ROMÂNE pentru lucrările de cercetare elaborate în zeci de ani de muncă riguroasă este un moment de însemnătate majoră, şi probabil unul dintre cele mai mari reuşite din ultimii ani.

Gheorghe Hrincă este cercetător la Stațiunea de Cercetare Popăuți (cu denumirea completă de Staţiune de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi).

Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc pe data de 19 decembrie 2014, în Aula Academiei. "Pentru a respecta însemnătatea momentului, membrii Academiei vor purta ţinuta academică de gală", transmite Academia Română.
 
 
 
 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Șoferii ar putea fi amendați pe baza filmărilor făcute de alți șoferi. Există o singură condiție!

astăzi, 11:50
55

Un proiect de ordonanță prevede că imaginile surprinse astfel pot fi trimise polițiștilor, iar în baza lor, s-ar putea da amenzi. Asta ar putea contribui la reducerea numarului de accidente...

Patru ani de închisoare după ce a tâlhărit o studentă în centrul Sucevei, bărbatul a fost prins în Botoșani!

astăzi, 11:08
44

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Republica Moldova, aflat în arest preventiv din luna ianuarie a acestui an pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, un f...

Anunț important de la Tribunalul Botoșani pentru candidații la CJ!

astăzi, 10:51
108

Tribunalul Botoșani înștiințează candidații care și-au anunțat intenția de a candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) din Botoșani, dar și pentru consilieri...