Dealeri de droguri din Botoșani, condamnați la închisoare!

Dealeri de droguri din Botoșani, condamnați la închisoare!
Mai mulți tineri din Botoșani care făceau parte dintr-o rețea de trafic de droguri, pe care le vindeau în cluburile din Moldova, au fost condamnați, miercuri, definitiv, de magistrații Curții de Apel Suceava.

Potrivit portalului instanței, Victor Bogdan, Andrei Mihai Munteanu şi Bogdan Silviu Diaconu au fost condamnaţi la trei ani şi şase luni închisoare, respectiv doi ani şi 10 luni şi doi ani şi opt luni de detenţie, aceştia fiind trimiși în judecată de procurorii DIICOT și judecați pentru constituirea unui grup infracţional organizat.

Magistrații suceveni au menținut pedespele date anul acesta de Tribunalul Botoșani.

Alţi doi suspecţi, Bogdan Iulian Olaru şi Sebastian Ţipău Tătăruşanu (din Gura Humorului), au scăpat cu câte un an şi şase luni respectiv un an şi opt luni închisoare cu suspendare sub supraveghere.

Gruparea acţiona pe teritoriul judeţelor Botoşani, Iaşi, Suceava, Neamţ şi Vaslui.

Livrate din străinătate, drogurile, canabis și hașis, erau vândute mai apoi în campusurile studenţeşti, dar şi în cluburi şi discoteci.

În momentul destructurării reţelei, în martie 2012, procurorii DIICOT au emis peste 100 de mandate de aducere, dosarul fiind supranumit "Droguri pentru studenţi".

VEZI DECIZIA INSTANTEI

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Preotul care slujește de peste un sfert de secol în Biserica-simbol a Botoșanilor: ”Din Cenușăreasa orașului a ajuns o frumoasă mireasă a lui Hristos!” (Foto, Video)

astăzi, 10:08
33

Pr. Dumitru-Florentin Mateciuc, născut pe 9 octombrie 1964, este licenţiat al Facultăţii de Teologie Bucureşti. De 26 de ani slujește în biserica-simbol a orașului Botoșani, care astăzi...

Deficitul de judecători la Botoșani s-a mai redus, dar suntem încă în topul național!

astăzi, 09:42
34

Dacă în luna februarie județul Botoșani se afla pe primul loc în România, cu cel mai mare deficit de judecători, situația s-a mai îmbunătățit: am coborât pe locul...

Deschiderea oficială a Olimpiadei Naționale de Limba ucraineană la Botoșani (Foto)

astăzi, 09:22
113

În perioada 22-25 aprilie 2024, la Botoșani se desfășoară a XXX-a ediție a Olimpiadei naționale de limba și literatura ucraineană maternă – etapa națională, un eveniment de pres...