Un darabanean a impresionat o lume intreaga la alegerile prezidentiale "Va iubim, Romania!"

Un darabanean a impresionat o lume intreaga la alegerile prezidentiale "Va iubim, Romania!"
Ovidiu-Ioan Raţiu și Ionuț Alecsandru sunt doi tineri români care au oferit o lecție de civism atât conaționalilor cât și lumii întregi. Aceștia au mers pe jos 127 de km din oraşul unde studiază până la Vancouver, pentru a vota. Călătoria a fost pregătită din pripă, ei luând această decizie după ce au văzut că aproximativ jumătate dintre români nu au participat la vot în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Ionuț Alecsandru, unul dintre cei doi studenți, este originar din Darabani, studiază lingvistica și a ajuns la Universitatea Victoria din Canada într-un schimb educațional.

Doi români și un cămin studențesc pe coasta de vest a Canadei

Cei doi români care au dat o lecție lumii întregi spun că s-au întâlnit din întâmplare. În căminul studențesc unde locuiesc, apartamentele au câte patru camere, fiecare ocupa câte una iar în celelalte două stăteau doi canadieni. Deși când și-au văzut numele pe lista căminului și-au dat seama că sunt românești, la prima întâlnire au început să vorbească în engleză și au terminat în română. Cei doi afirmă că nu le venea să creadă faptul că destinul a adus doi români să locuiască într-un cămin din Canada.

Mizeria din politică și prezența slabă la vot i-a determinat să facă acest gest

Deși la mii de kilometri de țară cei doi sunt conectați la realitățile din țară. Cum le-a venit ideea drumeției? Cei doi afirmă pentru Darabaneni.ro, că: "Rezultatele din țară, rezistența românilor de acasă de a ieși la vot, jignirile, înșelătoriile PSD-lui și politica jalnică, care nu face altceva decât să ne înrăutățească imaginea poporului nostru în afara granițelor ne-a făcut să ne gândim că ar trebui să luptăm și noi pentru țara noastră așa cum putem și așa de departe cum suntem.  Am dorit și dorim o schimbare, o schimbare care să ducă la formarea de instituții puternice și funcționale pentru că numai o instituție care este funcțională și puternică poate fi incoruptibilă". Ceea ce i-a motivat în plus pe cei doi tineri a fost și campania axată mai mult pe manipularea celor în vârstă și modul umilitor în care au fost tratați românii din diaspora în turul I al alegerilor. Cei doi recunosc faptul că au văzut în câștigătorul alegerilor un mijloc al schimbării, un prilej acordat tinerilor de a-și lua țara înapoi și a-și apăra bătrânii și valorile.

Vezi pe Darabaneni.ro text integral si FOTO

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Află despre noutățile din industria SEO, îmbunătățește-ți cunoștințele și socializează cu oameni deosebiți din domeniu, SEO Vibes on Tour, București

astăzi, 14:42
28

SEO Vibes on Tour este un super eveniment special dedicat celor care pasionați de lumea SEO, iar scopul lui este de a aduce împreună specialiștii de SEO pentru a-și îmbunătăți cuno...

USR Botoșani: Bani de reabilitări stradale și căldură în școli, la un pas de a fi dați de primarul Andrei pe campania sa electorală

astăzi, 13:33
172

În condițiile în care botoșănenii își rup mașinile de ani de zile pe străzile denivelate din Municipiul Botoșani și în condițiile în care elevii sunt puși să-...

O judecătoare a murit într-un mod stupid, la 54 de ani. ”A mai apucat să-şi sune soţul, dar…”

astăzi, 12:54
1770

Moarte stupidă, la 54 de ani, a unei judecătoare din cadrul Tribunalului Iași. Femeia a decedat marți, după ce a căzut pe scări.„Nu era bolnavă. A fost pur şi simplu un accident. Di...