Om de afaceri din Botoșani, către Ministrul Fondurilor Europene: "Eu întotdeauna mă bucuram când câștigam o licitație, dar este ca a fi beat înainte de a pleca la nuntă"

Om de afaceri din Botoșani, către Ministrul Fondurilor Europene: "Eu întotdeauna mă bucuram când câștigam o licitație, dar este ca a fi beat înainte de a pleca la nuntă"
Unul dintre oamenii de afaceri din Botoșani, prezent la întâlnirea de la Primărie cu Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a ținut să îi felicite pe cei care lucrează la acest minister pentru profesionalism și pentru măsurile implementate în ultima perioadă.

Omul de afaceri Valeriu Iftime, preşedintele Consiliului de Administraţie al societăţii Elsaco, a adus în atenția Ministrului și una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă mediul de afaceri când vine vorba de a lucra cu administrațiile publice locale.

Iftime a spus că nu este cazul Botoșaniului, dar a întâlnit în țară situații în care din cauza lipsei de competență a celor care lucrează în această zonă, a licitațiilor și a fondurilor europene, a întâmpinat mari probleme în derularea anumitor contracte. Omul de afaceri a precizat că salariile mici din sistem duc la acest deficit de personal calificat.

"Dați-mi voie să vă felicit, sincer. Trăiesc în economia aceasta de piață și în ultimii patru ani se iau măsuri excepționale. Vreau să vă mulțumesc pentru ceea ce faceți la Ministerul Fondurilor Europene. Este o singură poveste care acum funcționează greu și cred că aici este o chestie care nu e de competența dvs., dar este o competență politică în sensul competenței autorităților de implementare care sunt beneficiare, primării, consilii județene, și nu e vorba de Botoșani, dar am văzut în țară. Faptul că azi sunt în țară proiecte care merg greu sunt niște motive serioase. Una este la privat, că nu este bine organizat, care nu își face treaba la timp și care licitează prost, prețuri mici. A doua problema este că interfața care lucrează, UIP-ul sau omul de la primărie nu au suficiente competențe pentru că, în opinia mea, sunt prost plătiți. Dacă vrem să populăm cu oameni deștepți trebuiesc bani mai mulți. Am diverse exemple în țară care spun că nu găsesc pentru că nu vin la salariul acesta", a spus Valeriu Iftime.

Directorul general al Elsaco a mai spus că un agent economic trebuie să se bucure nu atunci când a câștigat o licitație, ci atunci când proiectul a fost dus la final, și a primit ok-ul beneficiarului.

"Mecanismul dvs. este teribil, cunosc câțiva oameni din acest minister, oameni tineri, extrordinari, de la care să învățăm. Eu am rămas blocat când am vorbit cu ei în mod direct cam ce abordare au, cât sunt de deschiși față de noi. Când spunem că lucrurile merg greu nu spunem că merg din cauza ministerului, în niciun caz (...). Sigur este treaba noastră, a operatorilor privați, eu întotdeauna mă bucuram când câștigam o licitație, dar este ca a fi beat înainte de a pleca la nuntă. Trebuie să te bucuri la final, când faci recepția finală, când beneficiarul îți dă ok-ul", a afirmat omul de afaceri Valeriu Iftime.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ANUNȚUL Ministerului Muncii: Cum se va face plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024!

astăzi, 14:44
86

Executivul a aprobat, în ședința de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024....

(P) Factorii care influențează prețul unei campanii SEO

astăzi, 14:21
30

Site-ul afacerii tale încă nu primește suficient trafic organic sau nu are vizibilitate online și vrei să incluzi o campanie SEO în strategia de marketig digital, așa că ai înc...

O zi pe cel mai nordic hotar al țării, la capătul județului Botoșani!

astăzi, 14:06
208

Prutul desenează aici o graniță meschină între maluri plămădite din același pământ. Pe malul drept se înșiră Miorcanii poetului Ion Pillat. Pe cel stâng, ca înt...