Dan Șova, Sebastian Ghiță și Marian Vanghelie, suspendați din PSD. Victor Ponta: "I-am autosuspendat!"

Dan Șova, Sebastian Ghiță și Marian Vanghelie, suspendați din PSD. Victor Ponta: "I-am autosuspendat!"

   romaniatv.net

Social-democrații Dan Șova, Sebastian Ghiță și Marian Vanghelie au fost suspendați din funcții în PSD, la propunerea președintelui partidului, Victor Ponta.

"I-am autosuspendat!", a spus Victor Ponta, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor care au vrut să știe dacă cei trei au fost suspendați sau s-au autosuspendat.

Mesajul este că toți membrii PSD trebuie să se pună la dispoziția justiției, a spus Victor Ponta în conferința de presă.

El a arătat că nu dorește ca problemele legate de justiție să intervină în campania electorală.

"Fiind în campanie electorală, evident că și problemele de imagine sunt importante și sunt mai acute decât în celelalte momente neelectorale. În ultimele 24 de ore au fost atacuri de imagine pe unii dintre colegii noștri din conducerea partidului. Am discutat foarte clar și cei care au apărut în opinia publică, dl. vicepreședinte Șova, dl. Vicepreședinte Vanghelie, dl. deputat Ghiță, toți trei se vor suspenda din toate funcțiile pe care le au în partid", a spus Victor Ponta, citat de Digi24.

"Este foarte clar că există prejudicii de imagine, că oamenii aceştia sunt colegii noştri, dar trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru lucruri care nu au de-a face cu campania electorală în mod direct şi că, din acest punct de vedere, sunt suspendaţi din toate funcţiile din partid. Este o decizie pe care a luat-o Biroul Permanent Naţional. Evident că am propus acest lucru şi am discutat cu aceşti colegi ai mei, pentru că vreau ca PSD să fie, în continuare, nu doar cel mai puternic partid din ţară, ci şi cel mai disciplinat, mai ordonat şi cel mai responsabil", a adăugat el.

Președintele PSD a arătat că Viorel Hrebenciuc s-a pus la dispoziția justiției, prin demisia sa din Parlament.

"Dl. Hrebenciuc a arătat că nu vrea să fie folosit în campania electorală, ca un mijloc de a ataca candidatul PSD. Sunt convins că-și va dovedi nevinovăția", a spus șeful PSD.

Victor Ponta a mai spus "că cei care greșesc plătesc", iar cei care aju probleme trebuie să și le rezolve. 

Sebastian Ghiță a făcut aseară declarații fără a avea niciun mandat din partea partidului, a explicat, între altele, Victor Ponta.

De asemenea, Victor Ponta le-a cerut membrilor PSD să se pună la dispoziția justiției, mai ales dacă dețin o demnitate publică sau ocupă funcții în partid. El a reamintit că pierderea calității de membru PSD are, conform statutului, numai în cazul unei sentințe definitive a justiției.

Victor Ponta a mai anunțat că noul purtător de cuvânt al PSD este Gabriela Firea, în locul lui Dan Șova.

"Funcția mea în PSD este Marian Vanghelie", a declarat ulterior primarul sectorului 5, rugat să comenteze decizia suspendării din funcție.

La rândul său, Dan Șova a spus că nu au fost obligați de nimeni să se autosuspende, mai scrie sursa citata.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bărbat de 47 de ani, sancționat pentru transport ilegal de persoane!

astăzi, 19:49
102

La data de 27 martie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul european E 587, în comuna Frumușica, un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, d...

Campania antidrog care educă elevii să aleagă înțelept, la Colegiului Economic ”Octav Onicescu” Botoșani (Foto)

astăzi, 19:02
59

În scopul prevenirii consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară, în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean ...

Vești bune de la premierul României: supermarketurile nu vor fi închise în week-end!

astăzi, 18:22
59

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, la începutul ședinței de guvern, că magazinele nu vor fi închise în weekend, subliniind că, „din toate semnalele primite din r&aci...