Gheorghe Vâzdoagă despre înlocuirea consilierilor care au plecat din PNL: "Este o răspundere materială și penală!"

Gheorghe Vâzdoagă despre înlocuirea consilierilor care au plecat din PNL: "Este o răspundere materială și penală!"
Consilierii județeni care vor gira înlocuirea din Consiliul Județean a celor trei consilieri care și-au schimbat opțiunea politică, respectiv Dumitru Zmău, Luiza Alexandru și Vasile Dumitrașcu, vor trebuie să își asume acest lucru și să suporte consecințele, după cum susține Gheorghe Vâzdoagă, secretarul executiv al PSD Botoșani.

Acesta spune că cei trei aleși județeni au acționat în baza unui act normativ aflat în vigoare în momentul în care s-au înscris în alt partid.

“Culpa lor nu există. Ei au acționat în temeiul OUG 55 și dacă la nivelul PNL nu este nici măcar un student la științe juridice aș vrea să spun eu că una dintre caracteristicile ordonanței este că efectele pe care le produce rămân și dacă, reducând la absurd, ea este anulată. Nimeni nu poate șterge aceste efecte. Ceea ce vor să facă va avea atât răspundere materială cât și penală, iar, noi consilierii PSD, vom fi extrem de vigilenți și nu vom gira călcarea legii de către cei de la ACL chiar și prin votul nostru negativ. Vom face în așa fel încât întreaga răspundere a acestui act să rămână în curtea ACL", a declarat Gheorghe Vâzdoagă.

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean de luna aceasta va fi și un proiect de hotărâre privind înlocuirea din funcție a celor trei consilieri județeni.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect USR înaintat Senatului: Absolvenții de liceu care au promovat bacalaureatul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe!

astăzi, 20:24
7

Absolvenții de liceu care au promovat examenul național de Bacalaureat ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe, potrivit unui proiect depus la Senatul României de către U...

Polițiștii rutieri au verificat respectarea traseelor de deplasare stabilite pentru autovehiculele ”Școală”!

astăzi, 19:40
29

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat luni, 22 aprilie 2024, o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier de către instructorii autorizați din cadrul ș...

Spectacolul „Legenda Cetății Neamțului” se joacă trei zile la Teatrul „Vasilache” din Botoșani

astăzi, 19:08
27

„Legenda Cetăţii Neamţului” este o adaptare scenică parodică, după „Cetatea Neamţului” de George Coşbuc şi transpusă în scenă de Marius Rogojinschi. Regia arti...