MODERN CALOR: Procedura de facturare a energiei termice pentru părțile comune

MODERN CALOR: Procedura de facturare a energiei termice pentru părțile comune
În urma informațiilor apărute în ultima vreme în mass-media locală, facem următoarele precizări referitoare la facturarea energiei termice pentru părțile comune: Facturarea energiei termice către proprietarii apartamentelor deconectate de la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică se face potrivit actelor normative în vigoare.

Conform legii, pentru apartamentele nebranșate la sistemul centralizat, se facturează cantitatea de energie termică consumată care este proporțională cu suprafața echivalentă termic a coloanelor de încălzire și distribuție ce traversează locuințele, în situațiile în care acestea sunt neizolate și care cedează în mod continuu căldura în proprietățile individuale. De asemenea, se facturează energia termică ce reprezintă cota-parte din cheltuielile cu energia termică consumată în spațiile aflate în proprietatea comună (casa scării, culoare, spălătorii, uscătorii, subsol, holuri) proporțională cu cota-parte indiviză.

Potrivit art.9 din Ordinul 343/2010, emis de ANRSC, "Cantitatea de energie termică aferentă consumului comun în imobilele de tip condominiu, indiferent dacă pentru individualizarea costurilor se utilizează repartitoare de costuri sau contoare de energie termică individuale la nivel de apartament,  se repartizează proporțional cu cota indiviză și se achită de toți proprietarii din cadrul condominiului, indiferent dacă sunt sau nu racordați la sistemul centralizat de distribuție a energiei termice.

De asemenea, conform art. 32(3) din Legea 230/2007: Niciun proprietar de apartament sau de spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă nu va fi exceptat de la obligatia de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunţării la folosirea unei părţi din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă ori în alte situaţii".

Branșamentele și contoarele de branșament sunt proprietate a domeniului public, contoarele de branșament fiind ultima componentă a sistemului centralizat de încălzire. În schimb, coloanele de distribuție a energiei termice sunt bunuri care se află în proprietatea comună a deținătorilor de spațiu dintr-un condominiu. Concret, Hotărârea nr.1588 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 230/2007 a asociaţiilor de proprietari prevede: "proprietatea comună (a Asociaţiei de Proprietari), astfel cum este descrisă în cartea tehnică a construcţiei şi în acordul de asociere, cuprinde: subsolul; conductele de distribuţie şi coloanele instalaţiilor de apă, canalizare, încălzire, energie electrică; casa scării; podul; spălătoria; uscătoria; terasa; ascensorul; interfonul - partea de instalaţie de pe proprietatea comună; centrala termică proprie; crematoriul; tubulatura de evacuare a deşeurilor menajere; structura de rezistenţă; faţadele; acoperişul şi altele asemenea, conform prevederilor din acordul de asociere" (art. 44 alin.1)".

Instalațiile aflate  în proprietatea fiecărui consumator fac obiectul coproprietății forțate din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente, așa cum stabilește art. 649 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 287/2009. De asemenea, potrivit art.3 lit (b) din Legea nr. 230/2007, la cota parte din proprietatea comuna niciun proprietar nu poate renunța.

Legalitatea facturării energiei termice pentru apartamentele deconectate de la sistemul centralizat este susținută și de sentințele definitive emise de instanțele de judecată, în dosarele înaintate pentru recuperarea debitelor neachitate în termen, care au decis că sumele facturate sunt reale si certe.

Media facturilor pentru părțile comune emise pentru apartamentele nebranșate la sistemul de termoficare pentru sezonul de iarnă este de aproximativ 10 lei.

Contrar informațiilor vehiculate în presă referitor la sumele facturate pentru părțile comune către posesorii de centrale individuale, ținem să precizăm că Modern Calor facturează pentru acestea circa 2000 de gigacalorii într-un sezon de iarnă, în valoare de aproximativ 350.000 lei, ceea ce reprezintă o pondere de maxim 4% din total.

Metode de reducere a facturii pentru cotele comune

Noțiunea de părți comune cuprinde atât componenta de cotă indiviză, reprezentată în general de pierderile de energie din subsol, care are de regulă o valoare mică (1-4 lei dacă țevile au izolație), cât și cea de consum prin instalațiile comune aflate în apartament. Aceste instalații sunt inventariate și se face un calcul al energiei furnizate raportat la suprafața radiantă existentă de fapt în locuință.

Astfel, se ajunge în unele cazuri când în locuință există țevi groase, neizolate, unde valoarea consumului poate fi mai mare. Cheltuielile pentru cotele comune pot fi reduse dacă instalațiile de încălzire din subsol și restul condominiului sunt reparate și izolate corespunzător.


Biroul marketing-comunicare MODERN CALOR
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Dinamo 2-1! Meci nebun pe Stadionul Municipal

Marţi, 23 Aprilie 2024
485

Dinamo a primit un penalty, după o fază la care Țigănașu și-a spart capul. Mai apoi, Abdllah a ratat penalty-ul. Bogdan Andone a protestat vehement, și a fost eliminat.Ulterior, Dinamo a ma...

Proiect USR înaintat Senatului: Absolvenții de liceu care au promovat bacalaureatul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe!

Marţi, 23 Aprilie 2024
65

Absolvenții de liceu care au promovat examenul național de Bacalaureat ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe, potrivit unui proiect depus la Senatul României de către U...

Polițiștii rutieri au verificat respectarea traseelor de deplasare stabilite pentru autovehiculele ”Școală”!

Marţi, 23 Aprilie 2024
84

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat luni, 22 aprilie 2024, o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier de către instructorii autorizați din cadrul ș...