FOTO Medicii americani, mulţumiţi de colaborarea cu medicii botoşăneni!

 FOTO Medicii americani, mulţumiţi de colaborarea cu medicii botoşăneni!
Misiunea din acest an a medicilor americani a reprezentat o mare bucurie pentru sute de botoșăneni, adulți și copii, care fie au fost consultați de medicii de la Medical Mission, fie au fost chiar operați, după ce au suferit ani întregi din cauza afecțiunilor pe care le aveau.

Medicii generaliști de la Medical Mission s-au deplasat în această săptămâna și la Pomârla, la Trușești și la Dorohoi, pentru a vedea copiii din centrele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

"Anul acesta a fost cel mai bun an din punct de vedere al cazurilor interesante pe care le-am văzut și al colaborării cu domnii doctori de aici și cu absolut toate entitățile cu care am avut legătură. Cele mai interesante pentru mine, care am fost la Spitalul Județean, au fost cazurile laparoscopice, chirurgia colonului cu incizii minore, în trei locuri, în locul unei tăieturi foarte mari, cum se face de obicei nelaparoscopic. Chirurgii de aici ne-au arătat procedurile dânșilor, noi le-am arătat procedurile noastre și am reușit chiar un schimb de experiență extraordinar și ne-am învățat unii pe alții cum lucrăm", a spus medicul Doug Hagen.





Medicul Maria Țighiliu, șefa secției chirurgie din cadrul Spitalului Județean, a spus că vizita medicilor americani, care sunt pentru a 14-a oară la Botoșani reprezintă o sărbătoare, mai ales că aceștia au venit și cu aparatură.

"Întotdeauna este o sărbătoare pentru noi venirea lor. În săptămâna aceasta am făcut într-adevăr lucruri extraordinare. Nu am mers pe operațiile pe care noi le facem în mod obișnuit, împreună cu dumnealor s-au realizat operații laparoscopice laborioase care se fac în toată lumea, dar la noi nu se pot face din cauza aparaturii pe care nu o avem dar dânșii au adus-o cu ei în așa fel încât s-au putut efectua intervenții foarte mari. Am avut norocul unui medic chirurg extraordinar, un profesor deosebit specializat în laparoscopie și robotică, de o anestezie extraordinară și toate lucrurile au mers extraordinar. Pentru noi este o sărbătoare", a spus medicul Maria Țighiliu.

Misiunea medicilor americani la Botoșani s-a încheiat astăzi, dar au promis că vor reveni la anul.
 




 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox: Îi cinstim astăzi pe Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului; Sfântul Cuvios Teodor Trihina

astăzi, 08:14
15

Sfântul Teotim a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (378-395) în Sciţia Mică sau Dobrogea de astăzi şi era Episcop al Tomisului. El se bucura de atâta cinste &...

S-a stins un fost primar din Botoșani. ”Un exemplu remarcabil pentru toți cei din jur” (Foto)

Vineri, 19 Aprilie 2024
1409

Liberalul Costel Șoptică a transmis un mesaj de condoleanțe, alăturând deopotrivă cuvinte de apreciere pentru un ”brav coleg atât de valoros și dedicat oamenilor”.Ioa...

Hermannstadt - FC Botoșani 1-1! Ghinion teribil: pierdem două puncte în prelungiri

Vineri, 19 Aprilie 2024
364

FC Botoșani a reușit să obțină doar un punct în disputa cu Hermannstadt, din deplasare. Trupa lui Bogdan Andone a ajuns la șapte victorii în cinci meciuri de playout, dar păstrează șanse s...