Spirtul medicinal i-a luat mințile! Trimis în judecată după ce a lovit un consătean cu un băț până l-a omorât!

Spirtul medicinal i-a luat mințile! Trimis în judecată după ce a lovit un consătean cu un băț până l-a omorât!
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Sandu Mihai, de 51 ani, din loc. Dumeni, com. George Enescu, jud. Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

S-a reţinut că, în ziua de 18.07.2014, inculpatul a lovit un consătean, cu un băţ peste cap şi corp, cauzându-i leziuni incompatibile cu viaţa.

Înainte de a se lua la bătaie cei doi bărbați au consumat spirt medicinal.

"Facem precizarea că punerea în mişcarea a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrunte principiul prezumţiei de nevinovăţie", se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Inculpatul se află în prezent în arets preventiv.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Invitație pentru iubitorii de artă: Expoziția „Salon de primăvară – Liviu Șoptelea și prietenii”

astăzi, 08:32
19

Evenimentul este organizat de Societatea Culturală ”Expo-Art” Botoșani și reunește pe simeze lucrări de pictură și tehnică mixtă, creații ale unor artiști botoșăneni din diver...

Probleme penale pentru o tânără șoferiță din Suceava după ce a achiziționat mașina de la un botoșănean!

astăzi, 08:04
170

Polițiștii care efectuau activități de control trafic rutier pe raza satului Voievodeasa, comuna Sucevița, județul Suceava, au oprit pentru control un autoturism Renault Megane Scenic.La vol...

Olimpicii fotbaliști din Botoșani, pe podium la faza zonală a competiției! (Foto)

astăzi, 07:34
190

Echipele reprezentative ale județului Botoșani, care s-au calificat la această fază a competiției, s-au întors acasă cu rezultate remarcabile.”Atât băieții, cât și...