Vezi ce spun instituțiile locale despre problema culturilor cu soia modificată genetic!

Vezi ce spun instituțiile locale despre problema culturilor cu soia modificată genetic!
Instituțiile implicate în problema culturilor de soia modificate genetic, pe care susțin cei de la Greenpeace că le-au descoperit pe raza mai multor localități din județul Botoșani, respectiv Direcția Agricolă, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Garda de Mediu, fac demersuri pentru identificare proprietarilor terenurilor respective, după cum a precizat Cristian Delibaș, directorul Direcției Agricole.

Pe de altă parte, însă, cei de la Greenpeace susțin că nu au găsit deloc colaborare la autoritățile locale iar "aceste fapte denotă lipsa de interes a autorităților de a respecta legea și de a lua măsurile care se impun".

Mai exact, este vorba despre prelevarea probelor care ar trebui trimise la un laborator acreditat care să spună dacă soia a fost sau nu modificată genetic. Directorul Direcției Agricole susține că aceste probe vor fi prelevate, în momentul în care vor fi identificați proprietarii terenurilor, dar contravaloarea analizelor trebuie suportată de către cel care solicită efectuarea lor, instituția neavând fondurile necesare pentru plata acestora.

"Noi nu am primit niciun document de la Greenpeace. Specialiștii noștri au fost atunci cu ei pe teren, iar cei de la Greenpeace au spus că soia este modificată genetic. Noi nu putem afirma acest lucru până nu ne certifică și un laborator acreditat din România. Se vor preleva probe și vor fi trimise spre analiză la un laborator acreditat. În legislatie se spune ca contravaloarea se suportă de către beneficiar, respectiv producătorul. Noi nu avem sume pentru așa ceva. Urmează ca cei de la APIA să ne comunice coordonatele GPS și când vom identifica proprietarii vom face demersuri și vom rezolva aveastă situație", a declarat Cristian Delibaș.

"Noi putem lua măsuri, doar în cazul în care avem rezultatele. DSV și Drecția Agricolă trebuie să preleveze probele, iar noi putem acționa doar când avem rezultatul analizelor de laborator", a declarat Răzvan Rotaru, comisarul șef al Gărzii de Mediu Botoșani.

Greenpeace România a făcut publice informații referitoare la existența culturilor de soia modificată genetic din România. Deși cultivarea soiei modificate este interzisă din 2007, în județul Botoșani au fost identificate mai multe astfel de culturi, în comunele Leorda, Ștefănești, Dornești, Dobârceni, Dăngeni, Mihai Eminescu.

Echipa Greenpeace a prelevat probe de soia în perioada august – septembrie 2014, din județul Botoșani în urma unor sesizări locale. 10 din 10 probe testate – provenind din județul Botoșani – au ieșit pozitiv pentru organisme modificate genetic.

Rezultatul testelor a fost atestat și de un laborator acreditat din Viena, Austria[1]. În alte județe nu au fost identificate cazuri de cultivare ilegală a organismelor modificate genetic interzise.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Satul meu în cărți și ie”, activitate dintr-un proiect care a reunit școli din județul Botoșani și Republica Moldova (Foto)

astăzi, 20:22
47

Școala Gimnazială Nr. 1 Albești, Școala Gimnazială Nr. 1 Sulița și Gimnaziul Step-Soci, raionul Orhei din Republica Moldova au desfășurat o nouă activitate în cadrul proiectului transf...

Festivalului Filmului European ajunge la Botoșani în perioada 10-12 mai, cu filme despre libertate!

astăzi, 20:00
30

Ediția a 28-a Festivalului Filmului European va debuta la București chiar de Ziua Europei, pe 9 mai și se va încheia la Chișinău, pe 8 iunie,Festivalul Filmului European este organizat ...

Tânăr de 25 de ani dintr-o comuna din Botoșani, prins beat la volan!

astăzi, 18:55
45

În cursul zilei de miercuri, 24 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control pe strada Școlii din comuna Havârna un autoturism...