Fostul director APIA Botosani, Ovidiu Epuras, adus si el de mascati la sediul institutiei! FOTO

Fostul director APIA Botosani, Ovidiu Epuras, adus si el de mascati la sediul institutiei! FOTO
Fostul director al Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura Botosani, Ovidiu Epuras, a ajuns si el la sediul institutiei pe care a condus-o insotit de reprezentanti ai DNA si de mascati, la fel cum s-a procedat si in cazul actualului director, Liviu Zaharia.

Epuras a precizat ca nu stie de ce a fost luat de mascati si ca i s-a spus doar ca ar fi vorba de "niste subventii".

Perchezitii au avut loc dimineata si la locuinta lui Ovidiu Epuras, precum si la cea a lui Liviu Zaharia.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârșire a unor infracțiuni de corupţie, conexe infracţiunilor de corupţie şi privind obţinerea nelegală de fonduri europene.

În cursul zilei de 23 septembrie 2014, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate 16 percheziții domiciliare în locații situate în judeţele Botoşani şi Suceava, dintre care două la sedii de instituții publice, iar restul la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, precum și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, potrivit unui comunicat remis redactiei.







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ANUNȚUL Ministerului Muncii: Cum se va face plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024!

astăzi, 14:44
197

Executivul a aprobat, în ședința de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024....

(P) Factorii care influențează prețul unei campanii SEO

astăzi, 14:21
38

Site-ul afacerii tale încă nu primește suficient trafic organic sau nu are vizibilitate online și vrei să incluzi o campanie SEO în strategia de marketig digital, așa că ai înc...

O zi pe cel mai nordic hotar al țării, la capătul județului Botoșani!

astăzi, 14:06
302

Prutul desenează aici o graniță meschină între maluri plămădite din același pământ. Pe malul drept se înșiră Miorcanii poetului Ion Pillat. Pe cel stâng, ca înt...