Un nou meci Portariuc-Ţurcanu-Lupaşcu, cu "minciuni şi prefăcătorie de doi bani". PLUS surpriza lui Buliga!

Un nou meci Portariuc-Ţurcanu-Lupaşcu, cu "minciuni şi prefăcătorie de doi bani". PLUS surpriza lui Buliga!
Reorganizarea Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement a constituit un nou motiv de dispută în Consiliul Local. După o încercare eşuată la o şedinţă anterioară, pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de miercuri a fost repus proiectul de hotărâre privind reorganizarea acestei direcţii, primarul Ovidiu Portariuc explicându-le consilierilor locali de ce este nevoie de adoptarea unor măsuri în ceea ce priveşte activitatea DSPSA.

Edilul-şef al municipiului a spus în plenul Consiliului Local că lucrurile sunt scăpate de sub control, din punct de vedere al administrării patrimoniului, în multe zone din oraş, pentru că Direcţia Edilitare nu are personalul necesar.

"Lucrurile în Parcul Curcubeului sunt scăpate de sub control, sunt alte zone de care nu se ocupă. Cred că DSPSA este singura direcţie care poate gestiona acest patrimoniu. La ora actuală acest patrimoniu public nu este gestionat pentru că a fost anulat acest proiect, domnul Eugen Ţurcanu spunea la acea vreme să DSPSA nu îşi poate asuma o obligaţie în plus. Rugămintea mea este să găsim o soluţie. Nu putem lăsa patrimoniul public neadministrat. Luaţi o decizie în sensul acesta. Cine să administreze acest patrimoniu atâta vreme cât Direcţia Edilitare nu are personal, a spus primarul Ovidiu Portariuc.

Ovidiu Portariuc i-a transmis lui Eugen Ţurcanu, care va reveni pe funcţia de director al DSPSA, că prin aceste măsuri de reorganizare nu doreşte înlăturarea sa, aşa cum a afirmat fostul viceprimar.

"DSPSA poate găsi formule prin care să gestioneze, ar trebui doar să vrea şi îl asigur pe domnul consilier că toată lumea doreşte ca lucrurile să meargă în direcţia bună, ca patrimoniul să fie bine administrat iar dvs. ca director al acestei direcţii veţi reuşi să duceţi la capăt o asemenea sarcină trasată de Consiliul Local. Dacă dvs. nu reuşiţi încercăm să găsim ceva ca lucrurile să meargă şi acolo. Nu putem lăsa de izbelişte parcurile pentru că din motive personale cineva nu vrea să le preia în administrare. Fac apel la maturitatea dvs. politică. Nu este vorba de niciun fel de agendă ascunsă, a acestui proiect, aşa cum auzeam. Trebuie oprimizat acest colos cu picioare de lut, această direcţie care are cel mai mare buget, şi când e vorba să primească sarcini nu pot să o facă, nu îşi asumă", a mai spus primarul Ovidiu Portariuc.

Fostul viceprimar Cătălina Lupaşcu i-a spus primarului că dacă ar veni în şedinţele de Consiliu Local cu mai multe soluţii s-ar putea găsi rezolvare la unele probleme ce ţin de administraţia locală.

"Îmi doresc din tot sufletul să dovediţi că sunteţi un manager bun. Din păcate dvs., care ar trebui să veniţi cu mai multe soluţii pe masa noastră, astfel încât noi să o alegem pe cea mai bună, nu faceţi altceva decât să veniţi cu aceeaşi veşnică soluţie. Există şi externalizarea de servicii. Atâta timp cât personalul de acolo nu reuşeşte să facă faţă de ce nu încercaţi si soluţia de externalizare a unor servicii. Domnule primar, consultaţi-vă cu echipa dvs. şi veniţi pe masa noastră cu soluţii viabile. Spuneţi vorbe frumoase, că vă doriţi administrarea patrimoniului, dar cred că e timpul ca dvs. cu maturitate şi eficienţă managerială să veniţi cu soluţii viabile pe termen lung", a afirmat Cătălina Lupaşcu.

Fostul viceprimar Eugen Ţurcanu a avut o intervenţie dură, acuzându-l pe primar că minte şi că deja a început cu ameninţările la adresa sa.

"Nici bine nu am fost schimbat că deja începeţi să mă ameninţaţi că mă daţi afară. Dvs. încercaţi să faceţi din această instituţie un colos cu picioare de lut, nu face faţă această direcţie să ducă parcurile şi terenurile de joacă şi patrimoniu. Nu mai manipulaţi şi minţiţi cu naturaleţe că m-am săturat de minciunile dvs. şi de prefăcătoria de doi bani", a fost reacţia lui Eugen Ţurcanu, care a spus că până acum oricum DSPSA s-a ocupat de reparaţii, dar nu au fost obiectivele respective în patriomnoiul direcţiei.

Într-un final, proiectul de hotărâre a fost respins, printre cei care s-au abţinut de la vot fiind şi noul viceprimar Marius Buliga, decizia sa privind votul mirându-i pe social-democraţi.
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Plecare în plin campionat de la FC Botoșani. Vârful de atac titular a semnat cu un club din străinătate!

astăzi, 10:45
106

FC Botoșani, ultima clasată din play-out, s-a despărțit de atacantul croat Miroslav Ilicic (25 de ani), adus în toamnă.Titular până în februarie la echipa antrenată acum d...

Dumitru Dragomir susține că un medic ”plecat din Botoșani” i-a dat un leac de viață lungă! ”M-a văzut că eram așa roșu la față, credea că sunt bețiv!”

astăzi, 10:21
646

Dumitru Dragomir susține că a învățat asta de la un reputat medic cu origini botoșănene.„Fii atent, că nu mai știi pe cine să crezi în țara asta. Toți medicii ăștia ...

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit atenționarea de tip Cod Galben pentru județul Botoșani!

astăzi, 10:10
224

Meteorologii eu emis o avertizare de tip Cod Galben valabilă până vineri, la ora 18.00.Vântul va avea intensificări în Moldova, în estul și sud-estul Transilvaniei cu v...