Mai mulţi participanţi la Hramul Mănăstirii Vorona, amendaţi de jandarmi!

Mai mulţi participanţi la Hramul Mănăstirii Vorona, amendaţi de jandarmi!
Sărbătorirea Naşterii Maicii Domnului a fost cu ghinion pentru mai mulţi participanţi la hramul Mănăstirii Vorona şi la Zilele comunei Santa Mare.

Cei 36 de jandarmi care au asigurat ordinea şi liniştea publică la aceste manifestări, în cooperare cu lucrători de poliţie, au fost nevoiţi să aplice 25 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3500 de lei.

Sancţiunile au fost aplicate pentru săvârşirea unor fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, precum şi pentru încălcări ale prevederilor legale privind efectuarea actelor de comerţ de către vânzătorii aflaţi la aceste manifestări.

Consumul excesiv de băuturi alcoolice a fost, ca de obicei, principală cauză care a condus la săvârşirea faptelor ce aduc atingere legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Având în vedere că în perioada 11 – 14 septembrie a.c., în Centrul Vechi din municipiul Botoşani se va desfăşura ,,September Fest , jandarmii recomandă participanţilor să evite consumul excesiv de băuturi alcoolice şi să apeleze cu încredere la forţele de ordine aflate în zonă, în cazul în care ordinea şi liniştea publică este tulburată, fără a încerca să-şi facă dreptate ,, pe cont propriu, deoarece situaţia poate degenera în acte de violenţă fizică.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

5 cadre didactice dintr-o localitate din Botoșani s-au specializat în tehnici didactice moderne în Finlanda (Foto)

astăzi, 18:33
97

În perioada 17 – 23.03.2024, 5 cadre didactice de la Scoala Gimnaziala nr. 1 Unteni, judetul Botosani, au participat la cursuri de perfectionare organizate de Asociatia Edu2Grow in Finland...

Amenzi de zeci de mii de lei și 10 permise confiscate de polițiști la Botoșani!

astăzi, 17:56
39

 În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 4 acțiuni punctuale, în cadrul planului BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jand...

„Un copac pentru viitorul nostru!”- activitate de promovare a împăduririi la școala din Albești! (Foto)

astăzi, 17:21
35

Protejarea mediului înconjurător a fost mereu una dintre grijile elevilor și cadrelor didactice de la Școala Gimnazială nr. 2 din Tudor Vladimirescu, comuna Albești. Având în ve...