Fetițe accidentate, după ce au sărit în fața unei mașini! FOTO

Fetițe accidentate, după ce au sărit în fața unei mașini! FOTO
Două fetițe, de 5 și 7 ani, au ajuns, miercuri după-amiază, la Secția de Pediatrie după ce au fost lovite de un VW Tiguan pe strada Octav Onicescu.

Cele două copile se jucau pe trotuarul din apropierea Bisericii Roseti, iar la un moment dat au vrut să treacă pe celălat trotuar și au țâșnit în stradă fără să se asigure, moment în care au fost lovite de mașina condusă de o femeie.

O ambulanță le-a transportat pe cele două fete la spital, dar rănile pe care le-au suferit nu sunt grave.

La locul accidentului au ajuns și polițiștii, care au deschis o anchetă.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Din primele cercetări ale oamenilor legii, vina pentru producerea acestui accident aparține copilelor care au traversat prin loc nepermis. 











 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Dinamo 2-1! Meci nebun pe Stadionul Municipal

Marţi, 23 Aprilie 2024
483

Dinamo a primit un penalty, după o fază la care Țigănașu și-a spart capul. Mai apoi, Abdllah a ratat penalty-ul. Bogdan Andone a protestat vehement, și a fost eliminat.Ulterior, Dinamo a ma...

Proiect USR înaintat Senatului: Absolvenții de liceu care au promovat bacalaureatul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe!

Marţi, 23 Aprilie 2024
65

Absolvenții de liceu care au promovat examenul național de Bacalaureat ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe, potrivit unui proiect depus la Senatul României de către U...

Polițiștii rutieri au verificat respectarea traseelor de deplasare stabilite pentru autovehiculele ”Școală”!

Marţi, 23 Aprilie 2024
82

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat luni, 22 aprilie 2024, o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier de către instructorii autorizați din cadrul ș...