Despre el s-au scris zeci de pagini, dar nu pot epuiza tot ce se poate scrie. S-au filmat alte zeci de interviuri, dar cu fiecare secvenţă în parte, privindu-l, simţi că viaţa o ia de la capăt. Fiecare an din biografia lui e o pildă, o lecţie de trăire.

Dar nimic nu se compară cu senzaţia de linişte, pace, tihnă atunci când calci pragul casei academicianului Leon Dănăilă, de la Darabani. Un muzeu pe care îl străbat sub îndrumarea generoasă a poetului Victor Teişanu, director al Bibliotecii Orăşeneşti şi custode, organizator şi prieten drag al doctorului.

Casa, care a aparţinut părinţilor medicului Leon Dănăilă, nu este un muzeu în sine, cu rigorile şi normele stricte pe care le impune o instituţie ca atare. Şi asta pentru că un muzeu nu poate contabiliza, nu poate inventaria, depozita sau expune sufletul unui om. Or casa de la Darabani este Acasa unui suflet. Obiecte personale, cadouri primite de-a lungul timpului, trofee, diplome, suveniruri din toate colţurile lumii. Toată viaţa unui om, dăruită semenilor. 



"După dispariţia părinţilor, casa a fost donată Primăriei Darabani, cu condiţia ca ea să devină casă memorială la momentul oportun sau muzeu închinat activităţii doctorului. Amenajarea muzeului propriu-zis a avut loc în vara anului 2003, în august acelaşi an au venit primii vizitatori. Noi am conceput împărţirea spaţiului după câteva criterii subiective. Am păstrat într-o cameră amintirea copilăriei, cu bunuri şi cu obiecte ce au aparţinut acestei familii: oglinzi, fotografii, paturi, obiecte de mobilier originale, caiete şi manuale din perioada şcolarităţii marelui profesor", ne conduce Victor Teişanu prin încăperile mici şi cochete.



Cămăruţa din stânga păstrează atmosfera din casa părintească. Paturile, aparatul de radio vechi, blidarul cu vase. Jos, în prelungă odihnă, maşina de cizmar a bătrânului tată şi un calapod. O spirtieră veche, pe care medicul a folosit-o în studenţie, trimite privirea spre zecile de caiete cu însemnări, din anii de şcoală sau de studiu individual. Pitit după peretele cu soba, zăresc cuptorul pe care dormeau copiii.  

"Ca cizmar, tatăl nu era chiar lipsit de mijloace. Nu era foarte bogat, dar reuşea să strângă banii pentru a-şi creşte cei trei copii. Dovadă că toţi copiii au făcut studii superioare", spune Victor Teişanu arătând spre tabloul de pe perete. Trei fraţi aruncă priviri pătrunzătoare, dar calde în acelaşi timp. Mai trăiesc doi: medicul şi chimistul, fratele matematician a murit.

În camera trofeelor, un citat reprezentativ sprijină şi justifică, parcă, toţi anii de muncă, sacrificiu, lipsuri, studii şi cercetări: "Pentru mine, viaţa înseamnă ceilalţi!".



Titluri, medalii, decoraţii, recunoaşteri naţionale şi internaţionale, de ordinul sutelor, alte sute nu se pot expune din cauza spaţiului limitat. La care se adaugă munca titanică, activitatea ştiinţifică extraordinară. Invenţiile şi inovaţiile.

"Are 28 de invenţii şi inovaţii, aplicate în marile institute din stranătate, mai mult decât în România, pentru că toate impun tehnici superioare pentru a fi implementate", îmi spune Victor Teişanu indicându-mi apoi o cutiuţă mică, pe un raft: Capsula Timpului. "Cineva a strâns la un loc 500 de biografii ale marilor personalităţi ale sfârşitului de secol, de mileniu doi, care să fie dezgropate peste 50 sau 100 de ani". Printre cele 500 de personalităţi din lumea întreagă,medicul de la Darabani!

Colecţia de tablouri ne însoţeşte din hol şi până în cămăruţele mici din spate. Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Ion Pacea, Iulia Hălăucescu, Ion Grigore, Constantin Piliuţă, Ioan Sălişteanu, Dan Hatmanu, Mircea Dumitrescu...

"Am iubit Darabaniul atât de mult, încât am zis că acolo vreau să mor!"

O adevărată pinacotecă a oraşului, a judeţului, a ţării! Tablouri achiziţionate de Leon Dănăilă în timp, cumpărate din banii săi. Altele, primite drept recunoştinţă de la pacienţi cărora le-a oferit în dar viaţa.

"Am avut foarte multe tablouri primite, tablouri valoroase. Am făcut un muzeu la Darabani, în casa părintească, toate exponatele le-am dus acolo. Vizitatorii nu au voie să plătească niciun leu; nici la consultaţii nu iau niciun ban", mărturiseşte medicul Leon Dănăilă, pentru care Darabaniul înseamnă Acasa lui. Şi atât de drag îi este, încât soţia lui a vrut să fie înmormântată la Darabani, deşi s-a născut în altă parte de ţară, iar viaţa şi-a împlinit-o la Bucureşti. "Am iubit Darabaniul atat de mult, incat mi-am zis ca eu acolo vreau sa mor! Si sotia mea a vrut să fie ingropată acolo, deşi venea din alt colţ de ţară. A murit in 2006, am ingropat-o la Darabani. Acum, fara ea, mi-e foarte greu singur".



Gândul, dorul, duioşia îl duc pe medicul cercetător spre nordul de ţară căruia îi datorează atât de mult. Un Darabani căruia Leon Dănăilă îi întoarce recunoştinţa, dar într-un fel care emoţionează şi înduioşează deopotrivă.

"Copiii de la ţară trebuie să vadă că nu trebuie să ai antecedente foarte elevate ca să ajungi în Academie. Tatăl meu nu ştia carte. Am vrut ca această casă memorială să fie o lecţie de viaţă pentru toti elevii din nordul ţării. Dacă munceşti, dacă eşti serios, poţi să ajungi departe", spune Leon Dănăilă.

Un Nobel ratat, un Nobel în aşteptare!

În anul 1996, după cercetări de decenii, a publicat o lucrare în care introduce teoria conform căreia boala Alzheimer poate fi cauzată de nişte proteine prionice care se înmulţesc în absenţa ADN-ului. Deşi a încercat să le prezinte şi în ţară şi în străinătate, studiile au fost refuzate. Motivul? Noile teorii ar fi răsturnat biologia şi tot ce se descoperise până atunci! Leon Dănăilă le-a publicat singur, pe banii lui. Un an mai târziu, în 1997, americanul Stanley Prusiner obţinea Premiul Nobel pentru lucrările lui referitoare la proteinele prionice, în fapt aceleaşi teorii pe care doctorul Dănăilă le consemnase în lucrarea sa în 1996.

Fără sprijinul mediul academic românesc, fără susţinerea ţării sale, medicul Leon Dănăilă nu a putut decât să asiste neputincios la gloria altora.

Iar istoria este aproape de a se repeta: Medicul Leon Dănăilă a descoperit o nouă celulă în creier. O cercetare de 30 de ani alături de neurobiologul Viorel Păiş, între timp trecut la cele veşnice. Descoperirea, care este fără îndoială o premieră mondială, are nevoie de recunoaştere şi de confirmare ştiinţifică.

"În urmă cu vreo 30 de ani mi-am pus problema că în creier nu există circulaţie limfatică. Mi-am spus atunci că trebuie să existe totuși altceva, care suplineşte acest sistem. Și am colaborat cu dl. Viorel Păiş, neurobiolog, am recoltat piese anatomice de la bolnavii operaţi, astfel încât să nu afectăm starea lor, şi am început să le examinăm. La un moment dat am văzut această celulă mai deosebită, care are un aspect alungit şi formă de sfoară. N-am avut atunci curajul, în 1986, să facem o comunicare publică, dar într-o carte din 1988, "Ateroscleroza sistemului carotidian", am evidenţiat-o în cupele anatomice. Dar tot nu am îndrăznit să facem comunicarea, nu îi ştiam caracteristicile precise", povesteşte medicul dărăbănean.

În anul 2006, cei doi români au anunţat descoperirea la Cape Town (Africa de Sud), Los Angeles, San Diego (America), acum aştepând confirmarea internaţională. "Este o celulă extrem de lungă, sub formă de sfoară, pe care am identificat-o prin microscopie optică, electronică de transmisie şi scanning, care protejează: dacă hematiile (n.r. -  celulele care transportă oxigenul spre ţesuturi) ies din vasul de sânge, celula respectivă le opreşte, ca să nu plece substanţa nobilă a creierului".
 
Este, aşadar, o celulă care păzeşte, protejează. În situația unei hemoragii cerebrale, celula înconjoară toată zona hemoragică. Ea delimitează procesul patologic. "În jurul tumorii are un rol foarte important de a delimita şi a proteja substanţa cerebrală, ca tumora să nu se răspândească în creier".

Dacă această teorie va primi confirmarea ştiinţifică internaţională, şi dacă va fi propus de statul român, şi susţinut ca atare, medicul Leon Dănăilă are şansa de a obţine Premiul Nobel pentru Medicină. O recunoaştere necesară, la capătul unei vieţi dedicate omului şi creaţiei lui Dumnezeu.

Leon Dănăilă a aflat cu uimire că, în ţările civilizate, un cercetător beneficiază de miliarde de dolari pentru a-şi structura şi finaliza studiile. Nu şi în România, unde un medic este nevoit să publice pe banii săi lucrările.

LEON DĂNĂILĂ: "La început se spunea că sufletul este localizat în inimă, şi se spune și acum, a rămas în subconştient. Spunem "cu mâna pe suflet" şi punem mâna pe inimă! Dar sufletul e peste tot în creier. Orice formaţiune cerebrală are conexiuni cu toate celelalte, mai mult sau mai puţin, dar toate sunt în legătură una cu alta, încât ele funcţionează ca un tot şi realizează viaţa spirituală a individului respectiv. Știm harta creierului, eu o cunosc foarte bine, şi când operez feresc zonele care ştiu că au o funcţionalitate – prin operaţie urmăresc nu numai să scot o tumoră, un abces sau o metastază, urmăresc calitatea vieţii – după operaţie individul să se îngrijească singur şi să poată duce şi o activitate pentru ceilalţi".

România are acum şansa de a-i oferi medicului Dănăilă ceea ce merită: un Nobel pentru o viaţă închinată omului! Este greu de crezut, însă, că în lăstărişul politic se va găsi o minte pregătită să se aplece asupra acestui lucru. Aşteptăm, din nou, ca altcineva să triumfe în lume, iar noi să ne lamentăm că ea, lumea, nu ne bagă în seamă.  

Leon Dănăilă este un uriaş pe care România nu îl poate cuprinde. Şi orice politician sau ministru se va topi neputincios în faţa simplităţii, a modestiei şi a iubirii de oameni. Iar Leon Dănăilă este toate acestea la un loc!

(Florentina Toniţă)