IHTIS la ceas aniversar! GALERIE FOTO

IHTIS la ceas aniversar! GALERIE FOTO
Manifestarea responsabilităţii sociale – scopul proiectului IHTIS din acest an – înseamnă acţiune, înseamnă implicare şi m-am bucurat să descopăr că toţi cei care ne-au susţinut în mod constant în ultimii ani – au fost şi azi, 26 iulie, de faţă.

Mărturisesc că, pregătind evenimentul am conştientizat de ce mereu trebuie să ţin ştacheta ridicată extrem de sus: din respect şi recunostinţă faţă de PARTENERII şi VOLUNTARII IHTIS.
 
Proiectele Asociaţiei IHTIS şi rezultatele obţinute NU s-au realizat cu fonduri ci, cu OAMENI.

Rezultatele IHTIS au fost comparate la nivel naţional cu proiecte derulate cu bugete de sute de mii de euro.

Cele 10 Diplome obţinute de IHTIS, certifică faptul că NU banii sunt importanţi în soluţionarea cazurilor sociale ci, mai ales, disponibilitatea cu care s-a putut implica fiecare în eliminarea obstacolelor existente.

Prin Campaniile IHTIS a fost demontat de multe ori, înverşunatul "NU SE POATE". Ceea ce "NU TREBUIE SĂ SE POATĂ" este încălcarea bunei rânduieli sociale, indiferent de împrejurare.

În orice mic proiect a stat ascuns un sacrificiu major, nepovestit şi neştiut. Forţa din spatele realizărilor IHTIS a fost simţită în exterior, întrucât am auzit de foarte multe ori întrebarea: "Cine se ascunde în spatele Asociaţiei?".

Astăzi răspundem împreună acestei întrebări, cu precizarea că: niciodată, nimeni nu a stat "în spatele Asociaţiei IHTIS" ci, cu toţii am stat mereu ÎN FAŢĂ, conştientizând problemele sociale semnalate de grupurile vulnerabile şi punând umărul la rezolvarea lor.

În zi aniversară – simbolul preţuirii noastre a fost acordat tuturor participanţilor pentru voluntariatul investit, pentru acordul de a ne fi parteneri, pentru onoarea de a-i avea de fiecare dată alături.
Pe cei care, din întemeiate pricini, au lipsit ieri din mijlocul nostru îi asigurăm că, pe diferite căi, vor intra în posesia Diplomei şi Cupei aniversare a Asociaţiei IHTIS.

Multumim MEMORIALULUI IPOTESTI, indeosebi dlui RELU ONEAGA – pentru gazduire.

Mihaela Mihaescu




 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Dinamo 2-1! Meci nebun pe Stadionul Municipal

Marţi, 23 Aprilie 2024
655

Dinamo a primit un penalty, după o fază la care Țigănașu și-a spart capul. Mai apoi, Abdllah a ratat penalty-ul. Bogdan Andone a protestat vehement, și a fost eliminat.Ulterior, Dinamo a ma...

Proiect USR înaintat Senatului: Absolvenții de liceu care au promovat bacalaureatul ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe!

Marţi, 23 Aprilie 2024
87

Absolvenții de liceu care au promovat examenul național de Bacalaureat ar putea să-și mărească nota la cel puțin una din probe, potrivit unui proiect depus la Senatul României de către U...

Polițiștii rutieri au verificat respectarea traseelor de deplasare stabilite pentru autovehiculele ”Școală”!

Marţi, 23 Aprilie 2024
118

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat luni, 22 aprilie 2024, o acțiune pentru prevenirea și combaterea abaterilor la regimul rutier de către instructorii autorizați din cadrul ș...