Noi reguli la obtinerea permisului de conducere. Candidatii trebuie sa ataseze un nou document la dosarul de examinare

Noi reguli la obtinerea permisului de conducere. Candidatii trebuie sa ataseze un nou document la dosarul de examinare
Cei care candideaza pentru obtinerea permisului de conducere vor fi obligati sa ataseze, la dosarul de examinare, un nou document. Prevederea este cuprinsa intr-un act normativ publicat in Monitorul Oficial, ce a intrat de ieri in vigoare.

Regulile privind obtinerea permisului de conducere au fost instituite in anul 2010, prin Ordinul MAI nr. 268/2010. De-atunci, normele au fost modificate de mai multe ori, cea mai recenta schimbare avand loc in vara anului 2013, atunci cand s-a stabilit ca toti candidatii vor sustine proba teoretica in ziua inscrierii la examenul pentru obtinerea permisului.

Acum, Ministerului Afacerilor Interne a operat o noua modificare, de aceasta data pentru a transpune in legislatia autohtona anumite reglementari europene. Mai precis, institutia a lansat in dezbatere publica, in luna mai, un proiect de ordin care actualizeaza dispozitiile referitoare la examinare si la conditiile pe care candidatii trebuie sa le indeplineasca pentru a sustine examenul. Documentul a fost si publicat in Monitorul Oficial nr. 543 de astazi, devenind Ordinul MAI nr. 110/2014, deja in vigoare.

Asadar, potrivit actului normativ, candidatii trebuie sa includa un nou act in dosarul de examinare. Este vorba despre o "declaratie pe propria raspundere a candidatului, data sub sanctiunea prevazuta de art.326 din Codul penal [...]", dupa cum se arata in proiectul citat.

In cuprinsul documentului, candidatul declara daca este cetatean roman, daca este cetatean al statelor membre ale UE, al Spatiului Economic European sau al Confederatiei Elvetiene sau daca este strain, cu drept de sedere temporara sau pe termen lung.

Conform referatului de aprobare publicat de MAI, in acest fel se creeaza un mecanism prin care statul roman asigura indeplinirea obligatiilor ce rezulta din Directiva 126/2006/CE, mecanism ce are in vedere eliberarea permisului de conducere unei persoane care are resedinta normala pe teritoriul Romaniei si nu pe teritoriul altui stat membru, in considerarea faptului ca indeplinirea acestei conditii contribuie in special la combaterea "turismului permiselor de conducere".

Amintim ca, pana acum, dosarul de examinare trebuia sa contina urmatoarele documente:

-cererea-tip, semnata de candidat;
-fisa de scolarizare, emisa de scoala de conducatori auto in cadrul careia candidatul a absolvit cursurile de pregatire teoretica si practica, in care se consemneaza si avizul medical «apt pentru conducerea autovehiculelor din grupa...», corespunzator categoriei pentru care se solicita examinarea; documentul eliberat de unitatea de asistenta medicala autorizata, care atesta grupa de autovehicule pe care solicitantul este apt sa le conduca, se pastreaza la scoala de conducatori auto care a pregatit candidatul;
-certificatul de cazier judiciar in termenul de valabilitate;
-copia actului de identitate valabil;
-dovada de plata a taxelor si tarifelor aferente obtinerii permisului de conducere

De-acum, dupa se arata in noile dispozitii, candidatii vor da si o declaratie pe propria raspundere, ce va fi consemnata in cererea-tip, pe care o puteti consulta in fisier atasat.

In plus, candidatii cu varsta cuprinsa intre 16 si 18 ani, care solicita examinarea pentru obtinerea permisului de conducere pentru categoriile de vehicule AM, A1 si B1, trebuie sa prezinte, pe langa documentele de mai sus, declaratia autentificata de notarul public, prin care este exprimat acordul parintilor sau, dupa caz, al parintelui caruia minorul i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca, al tutorelui, curatorului sau persoanei in ingrijirea ori supravegherea careia acesta se afla, pentru participarea la examinare.

Cerintele in timpul "traseului" se vor modifica pentru anumiti candidati

Potrivit legislatiei in domeniu, in timpul probei practice in traseu, examinatorul urmareste modul de comportare a candidatilor, in functie de categoria autovehiculului. Astfel, candidatii la categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D si DE (categoriile sunt descrise mai jos, n.r.) trebuie, printre altele, sa controleze elementele de securitate legate de incarcarea autovehiculului (caroseria remorcii, obloanele de incarcare, mecanismul de incarcare, daca este cazul, sistemul de inchidere a cabinei, modul de incarcare, fixarea incarcaturii), sa controleze mecanismul de cuplare si conexiunile instalatiei de franare si instalatiei electrice sau sa verifice, prin intermediul aparaturii de bord sau al comenzilor autovehiculului, functionalitatea mecanismului de directie, a instalatiei de franare, a instalatiei de ungere/racire, a luminilor, semnalizarii si a avertizorului sonor.

Actul normativ publicat ieri actualizeaza aceste prevederi in sensul ca sunt modificate anumite cerinte pe care candidatii trebuie sa le indeplineasca atunci cand sunt verificati in cazul pregatirii si verificarii tehnice a vehiculului.

Astfel, conform noilor reguli, acestia trebuie sa verifice vizual starea anvelopelor, fixarea rotilor (starea piulitelor de la roti), starea aparatoarelor de noroi, starea elementelor suspensiei, a rezervoarelor de aer, a parbrizului, ferestrelor si stergatoarelor, a fluidelor (de exemplu, uleiul de motor, lichidul de racire, fluidul de spalare), a blocurilor de lumini/semnalizare fata/spate, a catadioptrilor, precum si existenta trusei medicale, triunghiurilor reflectorizante si a stingatorului de incendiu;

De asemenea, ei trebuie sa cunoasca si sa urmareasca aparatura de bord, inclusiv aparatura de inregistrare a activitatii conducatorului auto astfel cum este definita potrivit Regulamentului (CEE) nr.3821/85. "Cerinta referitoare la cunoasterea si urmarirea aparaturii de inregistrare a activitatii conducatorului auto nu se aplica solicitantilor unui permis de conducere pentru un vehicul din categoria C1 sau C1E care nu intra in domeniul de aplicare al Regulamentului (CEE) nr.3821/85", se precizeaza in referatul de aprobare al MAI.

avocatnet.ro

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un polițist din Botoșani a cheltuit banii furați de la un bătrân, pe care tâlharii îi restituiseră!

astăzi, 15:34
205

Curtea de Apel Suceava l-a condamnat definitiv pe Ionuț-Cezar S., agent de poliție judiciară la Secția de Poliție Rurală nr. 1 din Botoșani, la doi ani de închisoare cu suspendarea execut...

Rugăciune pentru cei bolnavi într-o parohie din Botoșani. ”Vă rog și pe dumneavoastră să pomeniți aceste nume” (Foto)

astăzi, 15:14
251

Credincioșii s-au rugat joi seara alături de preoți pentru cei bolnavi și neputincioși. Oameni care au mare nevoie de rugăciunea semenilor.Joi seara, 18 aprilie, cinci preoți au slujit Tain...

Luptătorii greco-romani de la LPS Botoșani, lideri incontestabili la nivel național! (foto)

astăzi, 14:49
72

În perioada 12 – 14 aprilie 2024, sportivii din cadrul secției de lupte a Liceului cu Program Sportiv (LPS) din Botoșani au participat la Finala Cupei României pentru categoria de ...