Pr. Marian Timofte: "ÎPS Teofan are, probabil, pe primul loc la suflet credincioșii din Botoșani" - FOTO

Pr. Marian Timofte: "ÎPS Teofan are, probabil, pe primul loc la suflet credincioșii din Botoșani" - FOTO
ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei, nu a putut ajunge, miercuri, la slujba de la Biserica Sf. Gheorghe din municipiului Botoșani, dar l-a delegat pe preotul Marian Timofte, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor, să îl reprezinte și să transmită binecuvântarea Sfinţiei-Sale.

Părintele Marian Timofte a spus că de fiecare dată vine cu mare drag la Botoșani, acesta fiind de altfel botoșănean, iar credincioșii de aici au un loc special în sufletul ÎPS Teofan.

"Am venit cu multă bucurie la această slujbă, copleșit de emoție, întrucât de această biserică mă leagă și experiențe personale de care îmi aduc aminte cu multă bucurie. Îmi îngădui să transmit binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Teofan, preoților, autorităților orașului și județului Botoșani și nu în ultimul rând dumneavoastră, credincioșilor, și îmi permit să fac o mărturisire și să spun din casă: ÎPS Părinte Mitropolit are, probabil, pe primul loc la suflet credincioșii din Botoșani, despre care vorbește în multe împrejurări și multe locuri la modul cel mai apreciativ vizavi de comportamentul de la slujbe, de starea duhovnicească pe care Înaltpreasfinția Sa o simte vibrând din credincioșii care participă la slujbele legate de sfințirea unor biserici sau de hramul unei biserici la care slujește ÎPS Părinte", a spus pr. Marian Timofte.



‎El a ținut să ureze La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sf. Mare Mucenic Gheorghe și să îl felicite pe preotul paroh Dumitru Mateciuc pentru eforturile pe care le face pentru reabilitarea lăcașului de cult.

"Să vă dea Dumnezeu tuturor sănătate, Sf. Mucenic Gheorge să vă ocrotească, să vă apere de balaurii ispitelor care ne înconjoară în fiecare zi a vieții noastre. Un cuvânt de încurajare și părintelui paroh Dumitru Mateciuc pentru crucea pe care o are de purtat întrucât a trebuit să reia toată documentația pentru proiectul de consolidare și restaurare a acestei biserici, care are mai mult de 450 de ani", a mai spus părintele Marian Timofte.
















 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Proiect de lege: Minorii de 17 ani, cu permis, ar putea conduce alături de un însoțitor cu experiență!

Miercuri, 24 Aprilie 2024
73

Comisiile juridică și pentru apărare din Senat au aprobat un proiect de lege care permite minorilor de 17 ani, cu permis categoriile B și BE, să conducă cu un însoțitor cu experiență de...

Polițiștii dintr-o localitate din Botoșani au discutat cu elevii pe tema siguranței online! (Foto)

Miercuri, 24 Aprilie 2024
83

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi alături i-au vizitat pe copiii din cadrul Școlii Gimnaziale ”Ion Bojoi” din localitate. Prin intermediul activităților educa...

Elevi ai unui liceu tehnologic din județ au învățat, alături de alți colegi din țară, cum să combată șomajul

Miercuri, 24 Aprilie 2024
115

106 elevi de la 13 licee din 11 localități au lucrat în echipe, în cadrul workshop-ului virtual JA Social Innovation Camp, organizat de Junior Achievement (JA) România ca parte a p...