Posturi de medic scoase la concurs la Spitalul de Recuperare

Posturi de medic scoase la concurs la Spitalul de Recuperare
  Municipalitatea va cere acordul Ministerului Sănătății pentru scoaterea la concurs a trei posturi de medic în cadrul Spitalului de Recuperare Sf. Gheorghe.

 Potrivit primarului Ovidiu Portariuc, la această dată unitatea spitalicească se confruntă cu un deficit de medici, mai ales pe specializarea neurologie.

“Este vorba de un post de medic în specialitatea medicină internă pentru recuperare medicală cardiovasculară și recuperarea medicală respiratorie și două posturi de medic în specialitatea neurologie. E o problemă pe neurologie pentru că cei doi medici care lucrau, unul a decedat în 2013, altul a încheiat contractul la cerere, și au rămas descoperiți pe această zonă, care este cea mai importantă, mai ales pentru persoane în vârstă.Sper ca în cel mai scurt timp să ne aprobe să putem scoate la concurs aceste posturi", a precizat primarul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

S-a stins un fost primar din Botoșani. ”Un exemplu remarcabil pentru toți cei din jur” (Foto)

Vineri, 19 Aprilie 2024
1094

Liberalul Costel Șoptică a transmis un mesaj de condoleanțe, alăturând deopotrivă cuvinte de apreciere pentru un ”brav coleg atât de valoros și dedicat oamenilor”.Ioa...

Hermannstadt - FC Botoșani 1-1! Ghinion teribil: pierdem două puncte în prelungiri

Vineri, 19 Aprilie 2024
309

FC Botoșani a reușit să obțină doar un punct în disputa cu Hermannstadt, din deplasare. Trupa lui Bogdan Andone a ajuns la șapte victorii în cinci meciuri de playout, dar păstrează șanse s...

Șapte firme se „bat” pentru proiectarea și execuția noului pod de la Zvoriștea, care face legătura între Suceava și Dorohoi!

Vineri, 19 Aprilie 2024
271

Șapte antreprenori și-au manifestat interesul pentru proiectarea și execuția unui nou pod în locul celui existent pe DN 29A, km 22+859, Zvoriștea, județul Suceava, după expirarea termenul...