Discuții în CL de la atribuțiile viceprimarilor. "Jubilați și vă împărțiți atribuțiile pentru V1 și V2", a spus Andrei

Discuții în CL de la atribuțiile viceprimarilor. "Jubilați și vă împărțiți atribuțiile pentru V1 și V2", a spus Andrei
  Proiectul de hotărâre privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al primarului municipiului Botoșani, al cărui inițiator a fost primarul Ovidiu Portariuc, a fost taxat de consilierii locali ai PNL.

  Lasată de ceva vreme doar cu atribuțiile din zona culturală, viceprimarul Cătălina Lupaşcu a venit cu câteva amendamente la regulamentul propus de primar.

Aceasta a propus ca atribuţiile să fie date de primar “viceprimarilor 1 şi 2″, cu respectarea prevederilor legale. Într-un alt amendament, viceprimarul a mai propus ca viceprimarii să aibă relaţii funcţionale de colaborare, coordonare cu compartimentele din structura Primăriei municipiului Botoşani şi unităţile subordonate Consiliului Local.

O altă propunere pe care a făcut-o a fost aceea ca “viceprimarul 2″ să se ocupe de Direcţia de Dezvoltare Locală, în timp ce Direcţia Edilitare din cadrul Primăriei să fie subordonată “viceprimarului 1″.

  La un moment dat, viceprimarul Cosmin Andrei a intrebat : “Care este viceprimarul 1 şi care este viceprimarul 2?", răspunsul venind din partea lui Florin Ghiorghiță: “O să-i vedeţi în curând“.

“Nu pot să nu remarc faptul că jubilaţi şi vă împărţiţi atribuţiile aici pentru V1 şi V2. Cer un punct de vedere domnului secretar, dacă o hotărâre de Consiliu Local poate încălca o lege, şi mă refer la Legea administraţiei publice locale, unde atribuţiile sunt stabilite de primarul municipiului Botoşani“, a spus viceprimarul Cosmin Andrei.

Răspunsul a fost dat tot de la Florin Ghiorghiţă.

 “După doi ani de mandat ar fi trebuit să ştiţi că primarul poate delega o parte din atribuţiunile dumnealui către cei doi viceprimari, iar partea de coordonare a serviciilor le stabileşte Consiliul Local prin regulament“, a fost replica consilierului local.

În timp ce se discuta pe marginea acestui proiect, primarul a trimis un sms prin care a cerut scoaterea de pe ordinea de zi a acestui proiect, dar președintele de ședință, Florin Ghiorghiță, a spus că nu are de unde să știe dacă acel sms a fost trimis de primar, motiv pentru care a supus la vot proiectul.

Proiectul a trecut cu amendamentele propuse de viceprimarul liberal.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A murit cea mai titrată jucătoare de scrabble a României! (Foto)

astăzi, 13:46
84

A fost cea mai titrată jucătoare de scrabble a României, campioană națională în limbile română și franceză, Maestră a Sportului.Claudia Mihai a fost un model de dăruire...

Statul Major al Armatei: Cum va apăra Armata Română județele Moldovei în caz de atac rusesc?

astăzi, 12:26
236

Jurnaliștii de la Ziarul de Iași i-au întrebat direct pe reprezentanții Statului Major al Armatei Române, iar aceștia au dat un răspuns evaziv legat de planurile operaționale.Sta...

FC Botoșani – Dinamo, astăzi de la ora 19:30

astăzi, 11:34
126

FC Botoșani și Dinamo se întâlnesc astăzi în etapa a șasea a play-out-ului Superligii.Înaintea partidei de astăzi FC Botoșani ocupă penultimul loc în play-out, l...