Ambulante puse inutil pe drumuri prin judetul Botosani - FOTO

Ambulante puse inutil pe drumuri prin judetul Botosani - FOTO
Botosanenii au inceput sa apeleze din ce in ce mai des numarul unic pentru urgente 112, pentru a solicita ajutorul Serviciului Judetean de Ambulanta dar de multe ori se dovedeste ca cei care au solicitat ajutorul cadrelor medicale nu au o urgenta majora, echipajele de pe Ambulanta fiind puse pe drumuri pentru banale intepaturi sau zgarieturi.

In multe cazuri, pacientii in loc sa mearga la medicul de familie sau la dispensarul din localitate, prefera sa sune la 112 si sa cheme Ambulanta zeci de kilometri.

"Avem destule cazuri, când pacientul se consideră bolnav sau acuză diverse simptome, dar până ce nu ajungem la fața locului, noi nu știm exact ce s-a întâmplat, asta ne obligă să ne deplasăm la orice solicitare a pacientului. Mai ales că și pachetul de servicii pentru care solicită ambulanța este destul de permisiv, în favoarea pacientului.", a declarat Mihai Muraru, director medical in cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

Asa s-a intamplat si atunci cand un tanar din localitatea Calarasi a apelat numarul unic de urgente precizand ca a vrut sa taie porcul si si-a taiat degetele.

Un echipaj format din medic, asistent si sofer a plecat de urgenta spre locul solicitarii. Dupa ce au parcurs aproape 80 de kilometri, cadrele medicale au constatat ca de fapt barbatul era doar putin intepat la mana stanga.





Un alt caz care a starnit indignarea medicilor s-a intamplat la Tudora, atunci cand un barbat a sunat la 112 spunând că a fost înjunghiat. După ce a ajuns la spital, medicii au constatat că botoşăneanul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, se zgâriase singur cu un ciob de sticlă, tocmai pentru a fi adus în oraş. El a fost amendat cu 500 de lei. 

Peste 1.000 de apeluri refuzate

Conform statisticilor, in anul 2013 la SJA Botosani au fost 39.354 apeluri, insa din acestea s-au realizat 38.311, ceea ce inseamna ca 1.043 de apeluri au fost refuzate, fie pentru ca cei care au sunat aveau chef de glume, fie pentru ca solicitau ajutorul medicilor acolo unde nu era nevoie de ei.

Din cele 38.311 de apeluri realizate, urgente au fost doar 35.191,  in 3.120 de cazuri problemele puteau fi rezolvate de medicul de familie sau la dispensarul din localitate.

1.800.011 km au parcurs anul trecut ambulantele prin judetul Botosani in peste 30.000 de ore.



 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ANUNȚUL Ministerului Muncii: Cum se va face plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024!

astăzi, 14:44
69

Executivul a aprobat, în ședința de joi, cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor și a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024....

(P) Factorii care influențează prețul unei campanii SEO

astăzi, 14:21
30

Site-ul afacerii tale încă nu primește suficient trafic organic sau nu are vizibilitate online și vrei să incluzi o campanie SEO în strategia de marketig digital, așa că ai înc...

O zi pe cel mai nordic hotar al țării, la capătul județului Botoșani!

astăzi, 14:06
186

Prutul desenează aici o graniță meschină între maluri plămădite din același pământ. Pe malul drept se înșiră Miorcanii poetului Ion Pillat. Pe cel stâng, ca înt...