Peste 1.500 de oameni au participat la spectacolul obiceiurilor de iarna de la Tudora - FOTO,VIDEO

Peste 1.500 de oameni au participat la spectacolul obiceiurilor de iarna de la Tudora - FOTO,VIDEO

   Ionut Tabultoc

Festivalul obiceiurilor de iarnă din comuna Tudora, judeţul Botoşani, a strans si în acest an peste 1.500 de spectatori. Tudorenii, dar si oameni veniti din toate colţurile ţării, au asistat la prezentarea datinilor şi obiceiurilor in localitatea botosaneana.

Patru grupuri de uratori au urcat pe scena amplasata pe terenul de fotbal din Tudora. Primii au fost cei de la Caminul Cultural Tudora, iar mai apoi au urmat formatiile din catunele Ursi, Vale si Cornatel.

Grupurile au avut urători, căiuţi, capre, mascaţi, ursi, ei venind in centrul satului si cu un car frumos impodobit. Acestia au fost pe placul publicului, care a încercat să imortalizeze momentele inedite prin fotografii.









"Formatiile fac parada prin centrul satului si se intalnesc aici pe toloaca, unde-si desfasoara programul artistic, un fel de intrecere intre ei, pentru a vedea care e cel mai bun organizator. Dupa ce fac programul artistic, fiecare grup merge in cele trei parti ale satului, din poarta in poarta si vestesc trecerea in noul an", a declarat  pentru Stiri.Botosani primarul comunei Tudora, Mihai Petria.

Primarul spune ca este foarte greu ca aceste traditii sa se pastreze an de an si necesita fonduri substantiale, pentru ca oamenii care vin in ziua de 31 decembrie la Tudora sa poata urmari spectacolele.


"Este foarte greu, sunt cheltuieli foarte mari si de asta ii apreciem si le multumim celor care inca se mai ocupa cu aceste evenimente. Aceste grupuri sunt formate din tineri de la gradinita, pana la batrani in varsta de 85 de ani. Suntem mandri ca la noi inca se mai pastreaza aceste datini si obiceiuri stravechi, cu care ne mandrim", a mai spus Mihai Petria.

Mulţi dintre cei prezenţi, marti, la spectacol au venit special din străinătate pentru a urmări obiceiurile din locul lor natal.







































 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Profesorii „vinovați” de rezultate slabe la simularea de la Bacalaureat, trimiși la perfecționare!

Joi, 18 Aprilie 2024
557

Inspectorii școlari vor organiza activități metodice cu profesorii care predau discipline pentru Bacalaureat. Prioritatea este acordată profesorilor care au elevi cu medii sub 6 la simularea exame...

Bărbat de 49 de ani, depistat conducând sub influența alcoolului pe un drum din județ!

Joi, 18 Aprilie 2024
121

În cursul zilei de miercuri,17 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au oprit pentru control pe drumul public din comuna Gorbănești un autoturism co...

Beneficiarii de prestații sociale își vor primii zilele următoare drepturile bănești!

Joi, 18 Aprilie 2024
76

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani anunță că au fost virate în Trezoreria Botoșani  sumele necesare efectuării plăţilor drepturilor aferente  ...