Comunicat de presa: Programul de Excelenţă în Politică, organizat de către Fundaţia Konrad Adenauer

Comunicat de presa: Programul de Excelenţă în Politică, organizat de către Fundaţia Konrad Adenauer
În perioada 26-28 Aprilie 2013, la Bran, s-au desfăşurat cursurile modulului de Administraţie Publică Locală al Programului de Excelenţă în Politică, organizat de către Fundaţia Konrad Adenauer împreună cu Partidul Democrat Liberal.

Fundaţia Konrad Adenauer este o fundaţie politică, apropiată Uniunii Creştin-Democrate din Germania, care desfăşoară în România încă din 1991 activităţi de educaţie politică şi consultanţă. Activitatea ei se desfăşoară în cooperare cu instituţii ale statului, partide politice, organizaţii civice, precum şi cu personalităţile marcante ale ţării.                            

Aceste seminarii sunt organizate pe module care vor avea loc în diferite locaţii din ţară şi se vor desfaşura într-un număr de 6 întâlniri, în perioada Aprilie 2013-Aprilie 2014, având ca scop dobândirea şi dezvoltarea unor competenţe specifice, necesare în vederea elaborării unui set coerent de politici publice durabile de către membrii Partidului Democrat Liberal.

La acest Program de Excelenţă  au aplicat membrii ai Partidului Democrat Liberal din toată ţara, având vârsta cuprinsă între 22 şi 45 de ani. În urma unor  interviuri organizate de către specialiştii Fundaţiei Konrad Adenauer, din cei peste 150 de aplicanti, au fost selectati 30. Din rândurile Organizaţiei PDL Botosani, au fost selectaţi să participe la cursurile de Administraţie Publică Locală – Gabriel ALECSANDRU (Presedintele TDL Botosani, Vicepresedinte BPN TDL Romania si consilier judetean) si Florin BULGARU (secretar general adj.  in BPJ PDL Botosani si consilier judetean).   
 
Principalele teme discutate in acest sfârşit de săptamână la Bran în cadrul seminarului de Administraţie Publică Locală au fost: Cadrul constituţional, legislativ şi instituţional al administraţiei publice, Reglementări generale în administraţia publică locală şi Statul şi autorităţile publice în viziunea Constituţiei României.
Următoarele întâlniri ale cursurilor de perfecţionare a resursei umane oferite de către Fundaţia Konrad Adenauer membrilor Partidului Democrat Liberal vor avea loc în lunile Mai şi Iunie la Moeciu de Sus şi Sibiu.

 

Departamentul de Comunicare al OT PDL Botosani
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Semințele recunoștinței” plantate de elevi și persoane cu dizabilități din Botoșani! (foto, video)

astăzi, 14:58
5

Două activități de suflet au avut loc în cursul zilei de luni la Liceul „Alexandru cel Bun” din municipiul Botoșani în cadrul unui proiect inițiat de preotul Ioan Iordachi...

Scandal într-o agenție loto din Botoșani, au fost chemați polițiștii locali!

astăzi, 14:32
89

În cursul zilei de 23 aprilie, în jurul orei 16.25, polițiștii locali care acționau în zona Centrului Istoric din municipiul Botoșani au fost sesizați de către reprezentantul u...

Carla`s Dreams și Ștefan Bănică printre artiștii care vor urca pe scenă de Zilele municipiului Botoșani! (foto)

astăzi, 14:16
54

Artiști cunoscuți și iubiți de publicul larg vor urca pe scenă de Zilele municipiului Botoșani. Printre cei care vor încânta publicul se numără Carla`s Dreams, Ștefan Bănică, An...