IOANA MIRON: "Generaţia 2000 m-a născut pe mine ca poetă, generaţia 80 m-a crescut!"

IOANA MIRON: "Generaţia 2000 m-a născut pe mine ca poetă, generaţia 80 m-a crescut!"

IOANA MIRON

Ioana Miron s-a născut pe 10 noiembrie 1989, la Botoșani. A absolvit Liceul de Arte "Ștefan Luchian", secția Pictură. Este studentă în anul III la Facultatea de Litere, în cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, secţia Literatură universală şi comparată – Limba şi literatura engleză.

Scrie poezie și, deși a câștigat ani la rând premii la concursurile literare naționale, nu a debutat încă în volum. "Sunt aproape...", ne asigură Ioana Miron, mărturisind că pregătește un volum care va ieși pe piață în 2013 sau 2014: "Cred că orice poet care se respectă îşi amână debutul pentru momentul lui propice, în care simte că şi-a găsit vocea lui şi numai a lui!".
 
Poeme senzuale fără a aluneca în cochetării de salon, versuri jucăușe amestecate în aerul adolescențelor târzii, pe alocuri extravaganțe lingvistice îmbrăcate atât cât se cuvine pentru a nu stârni pudibonderiile cititorilor imberbi, ca să descoperi la final un chip angelic al poeziei, de o feminitate cuceritoare. 

Ioana Miron nu șochează în poezie, dar surprinde tocmai prin abilitatea de a te strecura pe tine, cititor, prin decoruri fascinante și amețitoare, însă fără a-ți oferi răgazul propriei stupefacții.  Pentru că ritmul impus nu este doar o formă de supraviețuire poetică. Cu fiecare poem, Ioana Miron mai trasează o linie la autoportretul de cuvinte, cititorul fiind astfel părtaș la creație. 

Prezență constantă în revistele literare de prestigiu, poezia Ioanei Miron a intrat în atenția juriilor naționale, care i-au acordat distincții importante. A participat la Concursul Naţional de Poezie pentru liceeni LICART, Bucureşti, 2009, la Festivalul Naţional de poezie "Nicolae Labiş", la Festivalul-Concurs Național de Poezie "Porni Luceafărul...", la Festivalul Național "Pavel Dan" şi multe altele, unde a obţinut premii şi menţiuni.

A participat la numeroase întâlniri literare, cenacluri in Botoșani, Iași, precum și în alte orașe din țară, fiind invitată să citească poeme în cadrul şedinţelor literare ale Institutului "Max Blecher", ediţia a VIII-a (moderator Claudiu Komartin).

Este prezentă în antologiile "Porni Luceafărul…", Botoşani 2011 şi în antologia Taberei Internaţionale de literatură "ArtGothica" (în curs de apariţie).

Prezentă la Tabăra Internaţională de poezie ArtGothica, Sibiu, 2012.

Pe 16 ianuarie 2013 este invitată la "Salonul de literatură Zero+" din Iași, eveniment organizat de Muzeul Literaturii Române Iaşi, în colaborare cu revistele ALECART, Timpul şi Zona Literară  și care va avea loc la Muzeul "Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul". Ioana Miron va citi poezie, în timp ce "responsabil" de proză va fi un alt botoșănean trăitor în Iași, Bogdan Federeac.

 

"Orice poet care se respectă îşi amână debutul pentru momentul lui propice!"
 
- Ioana, ești absolventă a Liceului de Arte din Botoșani. Te-au ajutat acei ani să clădești sau să descoperi înlăuntrul tău drumul spre literatură? Ce rol are arta – pictura și muzica în special – în dezvoltarea unui scriitor?

- Bineînţeles. Când ne predau profesoarele curentele artistice, făceam tot felul de corelaţii între pictură, literatură şi muzică. M-a ajutat enorm! Au fost scriitori care au şi pictat, de exemplu Sylvia Plath, iar Picasso a scris numeroase poeme. Mai sunt şi poezii care pot fi cântate sau reprezentate, fie grafic, fie pictural. Sunt absolventă de pictură şi acest fapt a fost decisiv în formarea mea ca scriitor.

-Nu ai debutat încă în volum! În ultimul deceniu asistăm la o așa-zisă precocitate a autorilor de poezie, fără ca acest fenomen să fie justificat întotdeauna de valoarea poemelor publicate în volume, în timp ce poeți de calitate aleg cu discreție să amâne debutul. De ce nu avem o carte a poetei Ioana Miron, în condițiile în care reviste literare de prestigiu îți publică versurile garantând, astfel, pentru un viitor în poezie?

- Tocmai de aceasta precocitate a autorilor de poezie m-am ferit. Nu am debutat până acum, pentru că încă nu am găsit forma care să mă definească pe mine ca poetă. Unele debuturi au fost repezite, altele superficiale… Dimpotrivă, altele au fost absolut extraordinare, chiar dacă unii autori aveau o mică sumă de ani de purtat pe umeri. Cred că orice poet care se respectă îşi amână debutul pentru momentul lui propice, în care simte că şi-a găsit vocea lui şi numai a lui! Pentru mine, faptul că sunt publicată în reviste literare cu greutate într-ale poeziei nu face decât să mă motiveze enorm să-mi găsesc acea voce poetică, pentru ca în 2013 sau 2014 să debutez. Sunt aproape…

- Cât de importantă este pentru un tânăr poet experiența unui cenaclu literar? 
 
- Experienţele unui cenaclu literar sunt inedite. Fiecare cenaclu la care am participat a mai adăugat câte ceva la traiectoria mea de tânără poetă. Am participat la întâlniri literare şi la Botoşani, Sibiu, Bucureşti, Suceava, Iaşi... Fiecare întâlnire a adus cu sine oameni noi (unii chiar mi-au rămas prieteni dragi), perspective noi de abordare a poemelor şi multe alte aspecte memorabile, pentru mai târziu, când ajunsă la o oarece maturitate poetică, să-mi deschid cărţile şi să-mi spun: "Aici m-au ajutat cei din cenaclul cutare, aici ceilalţi...".

- Ce mai citeste astăzi un student la Litere? Recomandă trei cărți care – în orice moment – ar putea schimba viziunea unui tânăr care refuză să citească poezie?

- Un student la litere citeşte multe, vrute şi nevrute. Poeziile lui Allen Ginsberg, Ezra Pound, T.S.Elliot, Lautréamont, Gunter Grass şi "Toba de tinichea", Danilo Kiš şi "Clepsidra", sunt doar câteva dintre cărţile care ar schimba viziunea tinerilor, oricât de militanţi ar fi împotriva poeziei.

- Poemele tale se înscriu în curentul literaturii douămiiste, fără a exagera însă prin limbajul specific generației tale, ci mai degrabă păstrând aerul unei exuberanțe controlate, ordonate, ceea ce dă, de altfel, și calitate poeziei scrise de Ioana Miron. Ce crezi că are în plus poezia anilor 2000 față de cea a generației 80?

- Tupeu. Pe alocuri limbaj caustic, exuberanţa trăirilor...  Poezia optzecistă a fost şi va rămâne piatra de temelie de unde ar trebui să înceapă a construi fiecare poet în devenire. Generaţia 2000 e generaţia care m-a născut pe mine ca poetă, generaţia 80 m-a crescut! Cred că asta e cea mai bună definiţie a poeziei mele...
 

(A consemnat Florentina Toniță)



***
E ora de vârf în care ai coşmar şi nu te poţi trezi.
Ţi-ai prelucrat în minte poze digitale.
Transpirată, fără sutien,
ai fugit să vezi anunţul din ziar
Ţi-ai legat sânii două noduri de latex şi i-ai spânzurat de gât
Să simţi cum te sinucizi din curiozitate.
Acum nu mai ai coşmar, doar insomnii.
Te sperie gândul că poţi apărea cu cearcăne într-o oglindă
E ora de vârf şi tu nu ţi-ai plătit abonamentul la tramvai
pentru că nu mai vrei să fii împinsă,
pentru că nu mai vrei să puţi a haine care nu-s ale tale
pentru că fugi de ce erai acum doi ani
Ai insomnii,dar nu eşti singură.
E cineva lângă tine care te pansează cu o limbă aspră şi te face să visezi fără să
dormi.
E ora trei dimineaţa şi tu ştii că peste cinci ore
Soseşte ziarul.


***
nu sunt dezordonată
asta mă face neliniştită de parcă
m-ar striga pe nume numai necunoscuţi
totul îmi pare o amintire din copilărie când
am ajuns direct la grupa mare şi
aveam un frate imaginar
pe care îl foloseam drept talisman aproape
că am ajuns să cred că am un frate şi îi schiţam
portretul în cărbune, aşa fac pictorii mai întâi el
nu voia să fie desenat şi îmi spunea să am grijă
ce vorbesc când vorbesc singură

(Poeme de Ioana Miron)



 

 

 

 

 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Triplă aniversare la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani în cursul săptămânii viitoare! (foto)

astăzi, 12:13
7

În fiecare an, data de 23 aprilie este o zi specială pentru Municipiul Botoșani. Patronul spiritual al orașului, Sfântul Gheorghe - Purtătorul de biruință este sărbătorit în ...

Sucevean sancționat la Botoșani cu 2.000 de lei și material lemnos confiscat!

astăzi, 11:08
18

În cursul zilei de joi,18 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au  oprit pentru control, pe drumul public din comuna Tudora, o autout...

Campanie antidrog a specialiștilor CPECA în mai multe școli din județul Botoșani, ce informații au primit elevii! (Foto)

astăzi, 10:05
34

Săptămâna aceasta, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog au desfășurat, la Colegiului Național ,,...