Specialiştii avertizează: "Am intrat în perioada cutremurelor mari"

În weekendul ce tocmai s-a încheiat, în Vrancea a avut loc o activitate seismică intensă. Astfel, sâmbătă, ţara noastră a fost "zgâlţâită" de un cutremur de 4 grade, iar ieri, de un altul de 3,5. Specialiştii susţin că am intrat în perioada seismelor.
 
După o perioadă în care mai multe zone din lume au fost zguduite de seisme devastatoare, faptul că Vrancea a început să se mişte nu face decât să îi sperie pe români. În weekendul ce tocmai s-a încheiat am avut parte de două seisme nu foarte mici, unul de 4 grade (sâmbătă dimineaţă, la ora 5.30) şi unul de 3,5 grade (duminică dimineaţă, la ora 8.58), csrie Libertatea.

Specialiştii Institutului Naţional de Fizică a Pământului susţin că aceste două cutremure fac parte din activitatea seismică normală a zonei Vrancea şi că nu ar trebui să ne îngrijoreze.

Totuşi, Mircea Radulian, directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, a precizat că ţara noastră a intrat într-o perioadă în care vom avea parte de cutremure de mai mare intensitate, dar nu devastatoare.

"Cutremure de peste 6 grade au loc în fiecare zi, sau o dată la două zile în lume, nu sunt evenimente neobişnuite. Totuşi, cele de peste 8 grade sunt mai rare, cam unul pe an. Am observat însă o intensificare a activităţii seismice după anul 2000. A mai fost o astfel de perioadă la începutul secolului al XX-lea, urmată de o etapă calmă, între 1970 şi 2000, 2000 şi ceva", a precizat Radulian. De altfel, şeful institutului declara în urmă cu un timp: "Dacă ne luăm după statistică, un cutremur de 6 grade ar trebui să se producă în România în viitorul apropiat". Un alt seismolog celebru, prof. George Purcaru, afirma că un cutremur de 6,3-7,1 grade va avea loc în ţara noastră anul acesta.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Percheziții în două comune din Botoșani într-un dosar de contrabandă! (Foto, Video)

astăzi, 17:40

În cadrul operațiunii Jupiter, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție și a Inspectoratului General al Pol...

APIA Botoșani a finalizat Campania 2026 de depunere a Cererilor de plată

astăzi, 15:02

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani informează că vineri, 5 iunie, a fost finalizată Campania de depunere a Cererilor de plată aferente anul...

Focar de antrax confirmat la o bovină din județul Botoșani!

astăzi, 14:40

Autoritățile sanitar-veterinare au confirmat un focat de antrax în România, la Corlăteni, în județul Botoșani. Localitatea botoșăneană Corlăteni este locul în care...

-->