In buricul targului Botosani, iluziile se vand pe euro. Multi euro! - AUDIO

In buricul targului Botosani, iluziile se vand pe euro. Multi euro! - AUDIO

Undeva, la etajul unui imobil situat in buricul targului Botosani, pe Pietonalul Transilvaniei, zeci de botosaneni isi primesc zilnic portia de fericire. Femei aflate la a treia sau a patra tinerete, batrani cocarjati de apasarea anilor ce au trecut nemilos peste ei si chiar persoane mai in putere se hranesc cu iluzii asemenea insetatilor din desert.

Cei care le alimenteaza nevoile sunt reprezentantii unei firme, un soi de Caritas pe nume Ceragem. In loc de 1.100 euro, aparatul va costa 980 euro pentru o perioada de un an. Nu e castig pentru firma. Toti banii se intorc in centru pentru a se pastra gratuitate, sa beneficieze cat mai multi oameni, le spune domnul Kim, presedintele Ceragem pe Romania, celor mai slabi de inger.

Nu e interesanta treaba asta?

Sa capitulezi in fata bolii psihic e mai fatal adesea decat boala propriu-zisa. Cata vreme exista o doza de optimism si incredere in mai bine, nu e totul pierdut. Nu mai e un secret pentru nimeni ca autosugestia vindeca aproape totul. Pe aceasta idee isi construiesc unii manipularea semenilor de langa ei, aflati in suferinta.

Ceragem. Fabrica de iluzii. Asa ar putea fi intitulat centrul amplasat la etajul unei cladiri din Botosani. Unde, zilnic, zeci de botosaneni isi indreapta pasii cu o incredere oarba. Precum nevazatorii, calauziti de baston. Botosanenii vin sa probeze gratuit si nelimitat aparatul portabil cu termomasaj.

De fapt, pe baza acestui aparat adus din Coreea de Sud, se fac demonstratii gratuite despre care se spune ca vindeca diverse boli. Multi nu stiu exact in ce consta tratamentul, dar vin mai intai din curiozitate. Altii au auzit de la vecini ca aparatul ii scapa de unele dureri si, fiindca e gratis, aleg sa treaca pragul magazinului de prezentare.

Curiozitatea ne-a impins si pe noi sa urcam scarile spre… fericire. Asa-zisa, fireste. Timid, timid, cate un pas. Haideti, sus!, m-a incurajat o babuta. Ei, daca e cu invitatie, pai hai!. La o adica, ce putea sa se intample?

Sus, inghesuiala mare. Mai ceva ca la cozile la lapte de altadata. O sala plina ochi de oameni. Ochi si urechi. Atenti sa soarba fiecare cuvintel al maestrilor. Care pe scaune, care in picioare. Nu mai conta ca unii, daca suflai un pic inspre ei, s-ar fi clatinat rau pe picioare. Dorinta de insanatosire era mai puternica. Chiar daca la modul concret primeau doar iluzii.

Iata, dupa inca un deceniu de viata, la doua decenii, adica aniversarea a 20 ani de existenta de Ceragem, avem acest cadou, explica o domnita in amanunt, ca la prosti, celor prezenti. Ceragem se gandeste la dumneavoastra. Stiti de ce? Si tot ea a raspuns. Firma va da inca un proiector si pot face doua persoane, la doua case, vecinul cu vecina. Firma Ceragem pierde daca stai sa te gandesti. In loc sa fac cumva sa vand mai multe, eu dau inca un aparat in plus ca oamenii sa se bucure, sa faca cat mai mult, traduce femeia spusele domnului Kim. Banuiesc, normal, ca masaje, ca nu am avut tupeul sa ma desconspir.

Nu e interesanta treaba asta?, i-a mai intrebat. Da…. Asa-i ca da?? Asa este. Cit costa proiectorul? 300 euro..., s-a auzit un glas din multime. Bravo, 298 de euro!.

Dar cu plata de la Dumnezeu...

Incurajarile nu s-au limitat doar la atat. Maestrii vorbelor au continuat temeinic sa piseze simtul auditiv al celor prezenti, ce pareau a fi cufundati in transa. Asemenea boboceilor de la clasa intai repetau dupa doamna, ii raspundeau la interpelari si ii sorbeau cu nesat fiece gest.

"Spuneti-i lui domnul Kim daca nu vrea sa ne mai vanda si un proiector de 9 stele. Este bun acolo unde sotul vrea sa faca impreuna cu sotia sau sunt mai multi membri in familie. L-am intrebat pe domnul Kim si mi-a spus ca nicicum nu se poate. A insistat la firma mare din Coreea, care nu si nu. Asta este setul, de zece ani se vinde aparatul si un proiector. In trei ani de zile, domnul Kim abia acum doua luni a primit confirmarea. A fost o mare bucurie la noi la Bucuresti, pentru ca multi oameni au achizitionat un al doilea proiector pentru aparatul lor fiindca aveau nevoie", a mai spus doamna.

Si, cica realizarea a fost o mare bucurie pentru domnul Kim. Nu doar bucurie, ci si motiv de lauda in exces.

"Atata s-a mai laudat el c-a reusit sa faca o treaba. Dar, colac peste pupaza, vine festivalul si da cadou al doilea proiector. E tot asa o chestie extraordinara pentru voi. Nu exista un cadou mai mare ca asta. Nu exista, cu sinceritate va spun. Desi ar avea de pierdut, firma mama din Coreea si-ar dori din toata inima ca, cat mai multi oameni sa poata beneficia de aceasta promotie. Intelegeti?". "Daaaa!!". Aplauze prelungi.

"Exista in sala la ora actuala oameni care au achizitionat sau au dat avans in aceasta perioada? Sa ridice mana sus. Unu, doi… Si dumneavoastra? Bravooo. Mai ridicati o data mana sa va vedem. Felicitari, felicitari, felicitari. Sa stiti ca ati fost foarte intelepti, foarte norocosi, ca ati putut face acest lucru, fiindca ati primit un dar de la Dumnezeu".

Neoficial, le-a spus presedintele Ceragem pe Romania, anul acesta, la finele lui martie sau inceputul lui aprilie, pretul aparatului creste. Ton grav…

"De aceea spune domnul Kim ca ati fost norocosi. Ati cumparat la un pret mic doua aparate. Ati inteles?". "Daaa!!". "Aparatul costa 1.100 euro, nu 580 euro. Nu se va mai plati taxa vamala. De aceea domnul Kim si-a spus ca nu poate sa isi puna taxa vamala in buzunar la el si sa ceara in continuare oamenilor bani multi pentru aparat si s-a decis sa faca o reducere. In loc de 1.100 euro, aparatul va costa 980 euro pentru o perioada de un an. Nu e castig pentru firma, pentru ca toti banii se intorc in centru pentru a se pastra gratuitate sa beneficieze cat mai multi oameni", continua discursul halucinant.

In perioada Festivalului Sanatatii, Dragostei si Fericirii, amatorii de chilipiruri au avut de altfel prilejul de a lua doua proiectoare la pret de unul. Evident, cine a avut posibilitatea.

"Domnul Kim va spune aceste lucruri nu pentru el, ci pentru dumneavoastra, fiindca e o ocazie buna. Da???". "Daaaa!" Iar aplauze. "Nimeni nu va pune sa cumparati. Nu suntem noi la piata. Dumneavoastra decideti. Am primit acum 1.500 aparate din Coreea pentru toate centrele Ceragem din Romania", a mai aruncat inca o provocare reprezentanta Ceragem.

*

Intre timp, la usa, inghesuiala mare. Fiecarui potential client i se canta primirea. Un cerber cu fata toata numai un zambet ii iscodea pe fiecare daca vor si masaj sau au venit pur si simplu asa, ca sa caste gura. In ultima categorie, fiind incadrata si eu. In cele din urma, plictiseala a invins curiozitatea.

Auzisem destul, asa ca am abandonat corabia. Spre regretul comitetului de primire, care m-a insotit cu privirea o buna bucata de drum.

De jos, din strada, am apucat sa mai aud, ca majoritatea trecatorilor intrigati de ce se intampla, un calduros: Multi ani traiasca! (Aida Roman)



 Descarca inregistrarea audio, de la o sedinta Ceragem. Click!

 

 

 

 

 

 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Află despre noutățile din industria SEO, îmbunătățește-ți cunoștințele și socializează cu oameni deosebiți din domeniu, SEO Vibes on Tour, București

astăzi, 14:42
27

SEO Vibes on Tour este un super eveniment special dedicat celor care pasionați de lumea SEO, iar scopul lui este de a aduce împreună specialiștii de SEO pentru a-și îmbunătăți cuno...

USR Botoșani: Bani de reabilitări stradale și căldură în școli, la un pas de a fi dați de primarul Andrei pe campania sa electorală

astăzi, 13:33
165

În condițiile în care botoșănenii își rup mașinile de ani de zile pe străzile denivelate din Municipiul Botoșani și în condițiile în care elevii sunt puși să-...

O judecătoare a murit într-un mod stupid, la 54 de ani. ”A mai apucat să-şi sune soţul, dar…”

astăzi, 12:54
1727

Moarte stupidă, la 54 de ani, a unei judecătoare din cadrul Tribunalului Iași. Femeia a decedat marți, după ce a căzut pe scări.„Nu era bolnavă. A fost pur şi simplu un accident. Di...